Principalii lideri ai Israelului, prim ministrul, Naftali Bennett, și ministrul de externe Yair Lapid, au criticat sever afirmațiile făcute de Lavrov, calificându-le drept neadevărate, impardonabile și scandaloase.

„Privesc cu cea mai mare severitate declarația ministrului rus de externe. Cuvintele sale sunt neadevărate, iar intențiile sale sunt greșite. Scopul unor astfel de minciuni este acela de a-i acuza pe evreii înșiși de cele mai îngrozitoare crime din istorie, care au fost comise împotriva lor, și de a-i absolvi astfel de responsabilitate pe dușmanii Israelului. După cum am spus deja, niciun război din zilele noastre nu seamănă cu Holocaustul sau nu este comparabil cu Holocaustul. Folosirea Holocaustului poporului evreu ca instrument politic trebuie să înceteze imediat”, sună comunicatul emis luni de prim ministrul Israelului, Naftali Bennett.

Ca urmare a declarațiilor grave ale ministrului rus de externe Serghei Lavrov, Ministerul Afacerilor Externe și adjunctul prim-ministrului Bennett, Yair Lapid, l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în Israel pentru o întâlnire de clarificare cu directorul general adjunct al ministerului pentru afaceri eurasiatice.

„Remarcile ministrului de externe Lavrov reprezintă atât o declarație impardonabilă și scandaloasă, cât și o eroare istorică teribilă. Evreii nu s-au sinucis în Holocaust. Cel mai josnic nivel de rasism împotriva evreilor este acela de a-i acuza pe evreii înșiși de antisemitism.” a spus ministrul Lapid.

Ministrul de finanțe Avigdor Liberman, originar din Chișinău și vorbitor fluent de rusă a declarat că comentariile lui Lavrov au fost „absurde” și că nu ar fi trebuit să fie rostite niciodată, adăugând că așteaptă o clarificare și scuze.

Comentariile lui Lavrov au fost, de asemenea, denunțate duminică seara de către muzeul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim ca fiind „false, iluzorii și periculoase și demne de toată condamnarea”. Memorialul Holocaustului și alte grupuri care reprezintă supraviețuitori au condamnat anterior afirmația rusă potrivit căreia Ucraina trebuie să fie „denazificată”, spunând că „nu se bazează pe fapte, denaturează și banalizează Holocaustul și o deplângem”.

Liderii israelieni l-au denunțat luni pe Lavrov pentru că a afirmat că liderul nazist Adolf Hitler „avea sânge evreiesc” și că evreii sunt printre cei mai mari antisemiți. Lavrov a făcut aceste remarci în timpul unui interviu acordat televiziunii italiene, în care a afirmat că evreitatea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski nu subminează afirmațiile Rusiei potrivit cărora invazia sa în Ucraina a avut ca scop „denazificarea” țării.

Teoriile conspirației persistente conform cărora liderul nazist Adolf Hitler ar fi avut o ascendență evreiască care ar fi putut motiva antisemitismul său și uciderea a șase milioane de evrei au fost dezmințite în mod repetat de istorici.

Israelul a evitat să se alinieze prea strâns cu oricare dintre părți de când trupele rusești au invadat Ucraina la 24 februarie. Este una dintre puținele țări care menține relații relativ apropiate atât cu Ucraina cât și cu Rusia.

Cu toate acestea, tonul declarațiilor oficiale ale Ierusalimului s-a schimbat în urma relatărilor privind uciderea pe scară largă a civililor de către ruși, Lapid acuzând în mod explicit Rusia de crime de război luna trecută. De asemenea, Moscova a criticat recent în mod public Israelul, în legătură cu decizia sa de a furniza echipament defensiv Kievului și cu o sugestie a ambasadorului Israelului în Ucraina de redenumire a străzilor din capitala ucraineană pentru cei care au salvat evrei în timpul Holocaustului.

În interviul în care a afirmat că Hitler avea sânge evreiesc, Lavrov a acuzat, de asemenea, SUA că torpilează negocierile de pace dintre Moscova și Kiev și a acuzat presa occidentală că a distorsionat acoperirea războiului și că a pictat „viziuni distorsionate despre mine”.

Dar el a spus că Zelenski încă mai avea puterea de a pune capăt războiului dacă „ar fi încetat să mai dea ordine criminale forțelor sale naziste”.

Comentariile lui Lavrov au fost făcute după ce Zelenski s-a întâlnit la Kiev cu președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, și a numit întâlnirea un semnal puternic de sprijin într-o perioadă dificilă. Președintele Zelenski a declarat ulterior că întâlnirea cu Pelosi a inclus discuții despre livrările de apărare către Ucraina, sprijin financiar și sancțiuni împotriva Rusiei.