Archives du blog

jeudi 24 décembre 2020

KIM - JONG - UN - TRUMP, Supremul / Marea plecare


Breaking news! Presedintele Trump planuieste sa ceara azil politic in Coreea de Nord!
Primul semn este izbitoarea asemanare cu Kim Jong-Un, obtinuta, se pare, printro 
foarte profesionista operatie de chirurgie estetica.

Noua lozinca a gandirii Juche / Trump
Inca 4 ani de mii de ori!

Din 1955, ideologia directoare a Coreei de Nord este Juche. Cuvântul este adesea tradus ca „bazarea pe sine insusi”. Aceasta este „marea contribuție” a lui Kim Il-sung, bunicul lui Kim Jong-un, la gândirea marxist-leninistă. Există un vast memorial dedicat lui Juche pe malul sudic al râului Daedong din Phenian. Se pare ca Trump intentioneaza sa se mute, provizoriu, acolo, impreuna cu tot clanul sau credincios.

In cazul in care solicitarea sa nu va fi acceptata 
in Coreea de Nord, "Presedintele etern" Trump
mai are o carte in maneca!


           Presedintele Trump a apucat sa-l felicite pe omologul rus Putin
                        pentru proaspata lege a "Imunitatii vesnice", aprobata in Duma de Stat.
                        -Make Russia great again! i-a urat el, sarutandu-l (in gand) de trei ori.


Inainte de "Marea Plecare", Trump le-a urat (fostilor) aliati europeni si LUMII INTREGI:
Kaputt! Motherfucker! Kaputt!!







Prabusirea Casei Trump

 

BREAKING UP , Jamie Ross Reporter, Published Dec. 22, 2020 7:12AM ET

Paranoid Trump Accuses Pence of Betraying Him, Says Report

Conform unor relatari, paranoicul Trump il acuza pe (Vice-presedintele) Pence ca il tradeaza 

Stiri dintr-o Casa…in curs de pabusire accelerata

Conform unor surse de la Casa Alba, furia si resentimentul exploziv al presedintelui Trump a atins noi culmi in ultimele zile, in ajun de Craciun. Oricine nu sustine cu entuziasm teoria castigarii triumfale a alegerilor de catre presedintele (inca) in functie risca sa cada automat in dizgratie si apoi, in pasul urmator, sa fie azvarlit  brusc de pe stanca tarpeiana.

Dupa ministrul justitiei, William Barr, acuzat de “tradare”, le-a venit randul Sefului de Stat Major inter-arme Mark Meadows, considerat “moale”, consilierului juridic de la Casa Alba, Pat Cipollone,”neloial”, liderului majoritatii republicane din senat Mitch McConnell, “cu doua feţe”, secretarului de stat Mike Pompeo care “a indraznit sa-l contrazica in problema atacului cibernetic” si.. last but not least…  Mike Pence, VICE PRESEDINTELE Statelor Unite, care “ar planui sa-l injunghie pe la spate”.

Din toate lozincile scandate fanatic la mitingurile lui Trump, cea mai draga, se pare, i-a ramas: Lock him (her) up! La zdup cu el! La zdup cu ea! La zdup cu toti!

(I.M.)





samedi 19 décembre 2020

Feţele infamiei / 1941-2020

Infamie stil 2020

Motto: 

"Bernard Shaw a declarat ca orice activitate intelectuala este umoristica".  (J.L.Borges, Prolog la editia din 1954 a Istoriei universale a infamiei)


Mike Pompeo, despre atacul cibernetic asupra agenţiilor şi companiilor din SUA: Putem spune destul de clar că ruşii sunt implicaţi

 


În cadrul unui interviu acordat pentru Mark Levin Show, Mike Pompeo a spus că atacul cibernetic (proaspat descoperit) poartă marca unui „efort considerabil şi cred că e cazul să putem afirma destul de clar că ruşii sunt angajaţi într-o atare activitate”.

“Analizăm despre ce este vorba şi apoi, cu siguranţă, unele informaţii vor rămâne clasificate”. 

Potrivit NBC News, întrebat dacă preşedintele Donald Trump va exprima o poziţie publică în cursul investigaţiei, Pompeo a răspuns că în anumite situaţii „acţiunea mai înţeleaptă pentru a-i proteja pe americanii este continuarea muncii cu calm şi apărarea libertăţii”. 

=================================================================

Asadar, Mike Pompeo (My Pompeo, cum il alinta, sugubaţ, presedintele Trump,  ca sa-i aminteasca permanent de statutul lui de lacheu) se exprima in limbajul intortocheat si lunecos al diplomatilor (cati au mai ramas la Departamentul de Stat, dupa ce toti cei care au inteles ca singura doctrina  de politica externa a SUA este “Trump first…restul, mai vedem”…au dat bir cu fugitii.)

Sa examinam, cu atentie, atat termenii utilizati de acest stab corpolent al diplomatiei americane cat si intentia prima si cea secunda a diplomatului cu nume de general roman razboinic.

"Atacul poarta marca unui efort considerabil"... nuanta de admiratie si respect e evidenta. Prietenii de la Kremlin si serviciile adiacente au muncit, nu gluma! Iata un model de urmat si de serviciile noastre, in lupta lor cu Antifa si  neomarxistii democrati.

"Cred ca e cazul sa putem afirma"… cuvinte drese cu busuioc, inlocuind  afirmatia laconica si monosemantica, de nepronuntat: rusii ne-au atacat!

"Destul de clar"… nu clar, nu hotarat, nu fara nici un dubiu, ci destul de clar, adica ceva apropiat de clar dar nu tocmai clar, clar 100%

"Intro atare activitate"…(de ce tip? de ce natura? cu ce impact?). Pompeo se multumeste sa-i zica, neutru, activitate, fara nici un alt calificativ, facand trimitere pisichera la o activitate similara din trecut (in 2016, o atare activitate a rusilor, piratarea serverelor campaniei democrate, i-a asigurat lui Trump victoria in alegeri, calificata de acesta drept cea mai mare din istoria Americii (!)

"Analizam despre ce e vorba"… asta inseamna ca inca nu ne-am dumirit: (My Pompeo tremura la gandul ca-l poate supara pe despot (daca, peste o ora, acesta va scrie pe twitter, cu majuscule, ca NU rusii sunt de vina ci… machiavelicii democrati ai lui Sleepy Joe Biden? sau perfizii chinezi care o sprijina pe crooked Hillary…sau hackerii stangisti de la Antifa? Pe unde scot camasa?). Mai bine nu ma leg la cap… noi analizam si iar analizam pentru ca asta e treaba noastra, a diplomatilor. "Activitatile rusilor"sunt atat de complexe incat...

Ce urmeaza e o capodopera de ipocrizie si nerusinare rar intalnita…

"si apoi, cu siguranta"…  Toata lumea isi tine rasuflarea; trebuie sa urmeze, firesc: VOM RIPOSTA ASA CUM SE CUVINE!

Dar nu, nici vorba, rasuflati de voie, ce urmeaza este…vom CLASIFICA (secretiza) unele informatii (cele esentiale, se intelege.).

Intrebat daca presedintele va reactiona, My Pompeo schiteaza un pas de balet burlesc, terminat cu un spagat:

In anumite situatii (eufemism pudic, de-a dreptul feciorelnic) „acţiunea mai înţeleaptă pentru a-i proteja pe americanii este continuarea muncii cu calm şi apărarea libertăţii”. 

Pentru apararea americanilor trebuie facut ceva, desigur, e destul de clar, dar ce?

My Pompeo se codeste sa faca aluzie la apararea americanilor impotriva atacului Covid-19, soldat cu 300.000 de morti (daca se supara boss-ul?).

My Pompeo este mai ceva decat Viaceslav Molotov si Andrei Ianuarievici Vîșinski la un loc: continuarea muncii (care munca? cea de CLASIFICARE, SECRETIZARE? cea de ascundere a capului in nisip?) cu calm. La Casa Alba, calmul este o obligatie de serviciu, mai ales de cand Trump a instaurat regimul... furiei permanente.

In tara celor liberi (Land of the Free), apararea libertatii ramane telul suprem, o stie toata lumea. Constient ca a intrat in Sfânta Sfintelor ideologice, Pompeo pluseaza penibil: nu va nelinistiti - sugereaza el - Inteleptul nostru Presedinte va apara libertatea... restul e russian hoax !

Presedintele vegheaza...in taina (vezi elucubratia QAnon). El nu vorbeste acum, dar fiti siguri ca fiind vorba de apararea libertatii ...el nu va precupeti nici un efort, etc. etc...

Dar cum va face intro luna ce n-a facut in patru ani ? Mister...

Sa stam linistiti, asadar:

Prin tacere, minciuna, ipocrizie monumentala, secretizare, bagarea capului in nisip, intoarcerea spatelui, astuparea urechilor, blocarea anchetelor, munca de cartita distructiva impotriva institutiilor democratice (activitati care poarta, toate, marca unui efort considerabil”), Presedintele va invinge!

=================================================================

Infamie stil 1941

Sa facem un salt in trecut: suntem in fatidica zi de 7 decembrie 1941, la Washington.

Baza americana de la Pearl Harbour, situata in insula Oahu din Pacific, a fost atacata in zorii zilei, de Imperiul japonez. Rezultat: 2403 militari si civili americani ucisi, 1178 raniti.

Primul anunt al atacului de la Pearl Harbour a fost facut de Casa Alba prin Secretarul de presa Stephen Early la ora 2:22 p.m. Eastern time (8:52 a.m. Hawaiian time)

In cursul dupa amiezii, odata cu inmultirea informatiilor provenite de la fata locului, secretarul de presa Early a comunicat unui numar de 150 de reporteri acreditati la Casa Alba toate aceste informatii precum si alte anunturi oficiale adiacente.

In ziua urmatoare, pe 8 decembrie 1941, presedintele Roosevelt declara in fata Camerelor reunite ale Congresului: “Ieri 7 decembrie 1941 - o data care va ramane in memoria tuturor ca unul dintre cele mai infame momente ale istoriei - Statele Unite ale Americii au fost atacate pe neasteptate si in mod deliberat de fortele navale si aeriene ale Imperiului Japonez (…) Cer Congresului sa declare ca, de la atacul miselesc si neprovocat al Japoniei din ziua de duminica 7 decembrie, intre Statele Unite si Imperiul Japoniei exista o stare de razboi".

Congresul american a declarat razboi Japoniei cu o cvasi-unanimitate (-un vot impotriva). Declaratia de razboi a fost semnata de presedintele Roosevelt in aceeasi zi (8 decembrie 1941).

Influentul Comitet pacifist izolationist America first (sintagma devenita slogan de campanie a lui Trump, 75 de ani mai tarziu), a decis sa se auto-dizolve, membrii sai acceptand sa-si inceteze, provizoriu, atacurile politice impotriva presedintelui democrat F.D Roosevelt. TOTI congresmanii republicani au primit cu aplauze discursul presedintelui democrat in functie.

Ziarul Philadelphia Inquirer l-a descris pe Roosevelt, cel din 8 decembrie 1941, ca fiind "serios si parand obosit. Fata ii era ridata si ochii ii erau sumbri. Insa vocea a avut forta si increderea care a entuziasmat milioane de americani. Nu s-a observat nici un semn de ezitare  in tinuta si in modul lui de adresare, a radiat doar o hotarare rece si sumbra"  (Steven M. Gillon, Pearl Harbour 7 decembrie 1941. Ziua care a schimbat cursul istoriei, Litera, 2013, pp.209-210)

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 Infamie stil 2020

Si acum, un salt in actualitatea imediata:

Decembrie 2020

In presa americana incep sa apara informatii circumstantiate, confirmate de surse sigure, despre descoperirea unui urias atac cibernetic (care dureaza de luni de zile) indreptat impotriva bazelor de date si a retelelor electronice ale guvernului federal american. Atacul  pus la cale de Rusia si executat de departamentul specializat al GRU a afectat, deasemenea, un numar urias de institutii si companii private.

Zile intregi, secretara de presa de la Casa Alba, extrem de activa Kayleigh McEnany, a devenita invizibila. Casa Alba a ramas  cu desavarsire muta. Presedintele, atat de locvace si incisiv cand ii besteleste pe Twitter pe "Dusmanii poporului" din Mass Media s-a retras in paradisul floridian de la Mar-a-Lago, pentru o noua partida prelungita de golf (a 450-a zi dedicata sportului cu bata din timpul madatului).

Intrun tarziu, Mike Pompeo iese din starea de izolare auto-impusa, determinata de contactul cu persoane contaminate de Covid-19 (dupa ce a refuzat sa contramandeze banchetele oferite sustinatorilor republicani) si da un interviu (antologic), o adevarata mostra de ipocrizie, rea-credinta, lasitate si, nu in ultimul rand …imbecilitate.

E vorba tot de un atac (desigur, fara morti si raniti, pe moment). Ce e de facut?

Solutia, spune oracular Secretarul de stat, este continuarea muncii cu calm si intelepciune, Mesajul lui, girat de intreaga politica de negare patologica a oricarei incriminari a presedintelui Putin, este adresat nu doar celor 74 de milioane de votanti republicani ci si restului populatiei: munciti in liniste, totul e secretizat, nu s-a intamplat nimic deosebit (am descoperit un fel de activitate a rusilor, nimic nou). Circulati! Presedintele vostru vegheaza!

Cum mor democratiile? Acum incepem sa intelegem mai bine, din ce in ce mai bine…

AŞA!

=================================================================

O pagina din Istoria infamiei
Decembrie 1941





Discursul despre Infamie

Autor Eric Victor

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/discursul-infamiei

================================================================

Discursul infamiei[1]a fost adresat poporului american la ora 12:30 p.m. în data de 8 decembrie 1941, în cadrul sesiunii reunite a Congresului Statelor Unite, convocate de președintele Roosevelt. Era la o zi după ce Japonia atacase America. Aserțiunea de discurs al infamiei derivă chiar din discurs, Roosevelt descriind acea zi „ca o zi care va trăi în mintea oamenilor în infamie.”

După dezbateri care au durat mai bine de o oră, Congresul american adoptă  declarația de război împotriva Japoniei, marcând astfel intrarea Statelor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.

Discursul lui Roosevelt a fost considerat cel mai complex discurs din lumea politică de până atunci.[2]

Discursul a fost unul scurt, având puțin peste 7 minute. Secretarul de Stat Cordell Hull îi recomandase președintelui să facă o mai largă expunere a relațiilor americano-japoneze și să se concentreze asupra ideii că nu s-a putut găsi o soluție de compromise între cele două puteri. Totuși, Roosvelt a mers opțiunea unui discurs scurt, cu încrederea că acesta va avea un efect mult mai dramatic.[3]Astfel, discursul a fost mult mai puternic mai ales datorită faptului că Roosvelt a insistat că posteritatea va împărtăși pentru todeauna viziunea americană privind atacul de la Pearl Harbor.

Discursul a fost o declarație dată în numele întregului popor american, în fața unei traume suferite de o națiune. Proclamând că atacul a fost unul mișelesc, care nici măcar nu fusese precedat de o declarație de război oficială, vorbele președintelui au avut efectul scontat:discursul său va cristaliza și transforma capacitatea de răspuns a națiunii americane în capacitatea de a răspunde și a rezolva o astfel de problemă.[4]

Primul paragraf a fost ales cu atenție pentru a susține teza emisă de către Roosevelt, prin care Statele Unite deveneau victima inocentă a unei agresiuni japoneze. Președintele și-a ales în mod deliberat cuvintele și tonul vocii pentru a-și transmite ideile. Astfel, în loc să folosească o voce activă și să folosească fraze precum Japonia a atacat Statele Unite, Roosevelt a preferat să sublinieze statutul de victimă al țării sale.[5]

Tema „inocenței tulburate” ale Americii devine astfel temă centrală a administrației americane, susținută mai departe susținută de Roosevelt și în stadiul negocierilor diplomatice dintre SUA și Japonia, pe care președintele le-a caracterizat ca fiind cinice și neoneste, deoarece în secret Japonia se pregătise de război împotriva SUA.[6]

Roosevelt a evitat în mod conștient abstractizarea problemei așa cum făcuse, cu mai bine de două decenii în urmă, Woodrow Wilson, în discursul său din fața Congresului din aprilie 1917, când cerea intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial. Atunci, Wilson prezentase amenințarea strategică germană și vorbise despre idealurile și țelurile pentru care America trebuia să se implice în război.

Totuși, în anii '30, opinia publică americană contesta vehement astfel de teme, rămânând sceptică, dacă nu chiar ostilă, viziunii idealiste. Roosevelt a trebuit astfel să ridice miza, aceasta fiind mai degrabă un apel direct la patriotism decât la idealism. Cu toate acestea, președintele se folosește de durerea și șocul suferite de poporul american pentru a stabili o legătură simbolică între aprilie 1917 și atacul de la Pearl Harbor. De aceea, când vine în fața Congresului în data de 8 decembrie 1941, Roosevelt apare acompaniat de văduva președintelui W. Wilson, Edith Bolling Wilson.

Forța „programului infamiei” adoptat de Roosvelt a fost întărită și de faptul că guvernul a publicat vechi declarații din marile bătălii pierdute de America. Astfel, înfrângerile și problemele erau prezentate drept o rampă pe care America pornea către o eventuală și inevitabilă victorie.  Prof. Sandra Silberstein observă că discursul lui Roosevelt a urmat o tradiție bine cunoscută, aceea ca „prin convenții retorice, președintele să își asume puteri extraordinare, ca rol de commandant al armatei, acela că avea o opoziție slabă, inamicii erau îngroziți, speriați, și că viețile pierdute sunt pierdute penru a apăra o națiune unită sub Dumnezeu."[7]

Pe tot parcursul discursului, tonalitatea denota realism. Roosevelt nu a făcut nici o încercare de a ascunde ce mari distrugeri li se provocaseră, fără a da desigur date exacte, precizând însă că foarte multe vieți au fost pierdute în urma atacurilor.

Pentru a-și încuraja audiența, Roosevelt subliniază încrederea pe care o are în poporul american de a face față problemei impuse de Japonia, bazându-se „pe determinarea neclintită a oamenilor noștri". Acesta a asigurat populația că, chiar în acel moment, se luau măsuri pentru a proteja populația. Roosvelt a mai pus pe accent pe faptul că „populația noastră, interesele noastre se află sub un real pericol”, prezentând rapoarte despre atacurile japoneze în Pacific, între Hawaii și San Francisco. Prin aceasta el a încercat să estompeze vocile izolaționiștilor, care susțineau că America nu trebuie să se implice în războiul din Europa.

Însă când teritoriile sau apele Statelor Unite erau amenințate direct de inamic, izolaționismul devenea o teorie nesustenabilă. De aceea, discursul lui Roosvelt a avut efectul scontat, declarația de război fiind adoptată aproape în unanimitate: doar un reprezentant va vota împotrivă.

Prin discursul său, Roosevelt i-a îndemnat pe americani să nu uite niciodată evenimentele din decembrie 1941. În mod ironic, termenul  "ziua infamiei" a fost folosit de media cu explicația de rău suprem[8].

Discursul lui Roosevelta avut un impact imediat asupra politicii americane. După 33 de minute după ce a terminat de vorbit, Congresul va declara război Japoniei. Transmis live prin radio, discursul președintelui a atras cea mai mare audiență din istoria radioului american, cu peste 81 % dintre americani ascultând transmisiunea de la Congres.[9]

Răspunsul a fost mai mult decât pozitiv, atât în interiorul Congresului, cât și în afara acestuia. Judecătorul Samuel Irving Rosenman, care a fost consilierul lui  Roosevelt, a descries scena astfel: „A fost cel mai dramatic spectacol. De fiecare dată când președintele apărea în Congres aplauzele se auzeau doar din partea democraților. Dar această zi a fost diferită. Aplauzele și spiritual de cooperare au venit în egală măsură din ambele părți... Un nou sentiment de unitate a cuprins Camera Congresului pe data de 8 decembrie, existând un scop comun în spatele conducerii președintelui, o determinare comună de a rezolva problema, acestea au fost sentimente tipice pentru ceea ce se întâmpla atunci în țară.[10]”

Casa Albă a fost inundată de scrisori de felicitare și de încurajare la adresa președintelui: „În aceea duminică erau dezbinați și ne era frică, dar curajul dumneavoastră nemărginit ne ține uniți.” Ulterior, centrele de recrutare au fost paralizate de numărul mare de voluntari și au fost deschise non-stop pentru a face față mulțimii care dorea să se înroleze, numărul fiind raportat a fi de două ori mai maire decât în timpul declarației de război a lui Woodrow Wilson din 1917

[1]  Presidential Materials, September 11: Bearing Witness to History, Printed copy of Presidential address to Congress Reminiscent of Franklin D. Roosevelt's address to Congress after the Japanese attack on Pearl Harbor, Editura Smithsonian Institution, 2002

[2]FDR's Day of Infamy Speech: Crafting a Call to Arms, Prologue magazine, US National Archives, 2001, vol. 33, nr. 4.

[3]Robert J. Brown, Manipulating  the Ether: The Power of Broadcast Radio in Thirties America, Editura McFarland & Company, S.U.A., 1998, pp. 117–120

[4]Neil J. Smelser, Cultural Trauma and Collective Identity, Editura University of California Press, S.U.A., 2004, p. 69

[5]James Jasinski, Sourcebook on Rhetoric: key concepts in contemporary rhetorical studies, Editura Sage Publications Inc, New York, 2001, p. 35

[6]  Hermann G. Steltner, War Message: December 8, 1941 — An Approach to Language, în Landmark Essays on Rhetorical Criticism, Editura Erlbaum Associates, Marea Britanie, 1993, p. 223

[7]Sandra, Silberstein, War of Words: Language, Politics, and 9/11, Editura Routledge, Marea Britanie 2002,   p. 15.

[8]Elizabeth Webber, Mike Feinsilber, Merriam-Webster's Dictionary of Allusions, Merriam-Webster, S.U.A. 1999, p. 212.

[9]Robert J. Brown, Manipulating  the Ether:The Power of Broadcast Radio in Thirties America, Editura McFarland &Company, S.U.A., 1998, p. 90

[10]Robert J. Brown, Manipulating  the Ether:The Power of Broadcast Radio in Thirties America, Editura McFarland &Company, S.U.A., 1998, p. 99

=============================================================

Istorie contrafactuala (mic joc mental)

Dupa o saptamana de la atacul de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941, de care publicul american nu a auzit decat vag, presedintele Roosevelt, ocupat cu tratamentul anti-poliomelita care il tinea imobilizat la Casa Alba, il trimite pe Secretarul de stat Cordell Hull sa linisteasca poporul american, usor dezorientat.


Spicuiri din interviul (apocrif) acordat de Secretarul de stat Cordell Hull revistei Time din 14 decembrie 1941 :


"Atacul din Hawaii, despre care am primit azi unele informatii, poartă marca unui efort considerabil şi cred că e cazul să putem afirma destul de clar că japonezii au fost angajaţi într-o atare activitate”.

“Analizăm despre ce este vorba şi apoi, cu siguranţă, unele informaţii vor rămâne clasificate”. 

Intrebat dacă preşedintele Roosevelt va exprima o poziţie publică în cursul investigaţiei, Secretarul de stat Cordell Hull  a răspuns că în anumite situaţii „acţiunea mai înţeleaptă pentru a-i proteja pe americanii este continuarea muncii cu calm şi apărarea libertăţii”. 
======================================================

Post scriptum

E adevarat, nici o situatie istorica nu e identica cu alta, contextele sunt diferite, personajele sunt distincte, gravitatea imediata a  prejudiciilor materiale si umane  nu se cuantifica dupa acelasi model de calcul...  

Si totusi... micul declic mental pe care il produce acest joc ar putea fi recomandat, in scop terapeutic, fanaticilor sustinatori ai presedintelui Donald Trump, in luna care a mai ramas pana la transferul prerogativelor sale catre noul presedinte ales, Joe Biden. 



Presedintele Statelor Unite                                 Secretarul de stat Cordell Hull (1871-1955)
Franklin Delano Roosevelt (n.1882)
in functie intre 1933-1945

================================================================

(I.M)
================================================================================
in timp ce finalizam textul de mai sus...

Ultima ora  / 19 dec. 2020 / agerpres /  21:00 / 

Donald Trump minimalizează atacul cibernetic împotriva unor agenţii guvernamentale americane
  
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a minimalizat sâmbătă recentul atac cibernetic comis împotriva unor agenţii guvernamentale americane şi presupusul rol al Rusiei, contrazicând o declaraţie anterioară a secretarului de stat Mike Pompeo potrivit căreia implicarea Moscovei în acest caz este ''destul de clară'' , transmit AFP şi DPA.

''Atacul cibernetic este mai important în media 'Fake News' decât în realitate'', a scris Trump pe Twitter.

================================================================================

Stiri calde 

acum 38 de minute / CNBC
Trump il contrazice pe Pompeo si minimalizeaza presupusul rol al Rusiei in atacul cibernetic

acum o ora / CNN
Trump minimalizeaza masivul atac cibernetic asupra retelelor guvernamentale dupa ce Pompeo a atribuit atacul Rusiei

acum 7 ore / Fox News
Retelele piratate vor trebui demolate "pana la temelie"

acum 6 ore / USA TODAY
Masivul atac cibernetic ameninta securitatea nationala si alimenteaza razboiul informatic

Terifiantul atac rusesc pune in pericol securitatea si democratia in tara noastra. Destul cu gesturi de complezenta si cu naive incercari de resetare a relatiilor cu Rusia. Asteptam masuri energice.

acum 6 ore / Bloomberg
Opinie: Cum sa raspundem atacului cibernetic rusesc. Putin a ridicat razboiul informational la un nou nivel. Statele Unite ar trebui sa scoata la iveala armele pe care le-a tinut ascunse.

vendredi 18 décembre 2020

Svetlana si Iakov

        Copiii capcaunului: Svetlana si Iakov




https://www.facebook.com/DosareSecrete/photos/pcb.1087495074961722/1087493208295242
Svetlana Alliluyeva, "moștenitoarea roșie". Unica fiică a lui Stalin a crescut fără mamă, a fost căsătorită de patru ori și a emigrat în Statele Unite
Svetlana Alliluyeva s-a născut pe 28 februarie 1926, fiind singura fiică a liderului sovietic Iosif Visarionovici Stalin și a celei de-a doua soții a acestuia, Nadejda Alliluyeva. Pentru că mama ei voia să-și continue carieră profesională, a fost angajată o bonă, Alexandra Bychokova, să aibă grijă de fetiță și de fratele ei mai mare, Vasily, iar aceasta a fost foarte atașată de copii.
Pe 9 noiembrie 1932, pe când fetița avea 6 ani, mama ei, Nadejda, care avea 31 de ani în acel moment, s-a sinucis. Circumstanțele morții Nadejdei Alleluieva au rămas puțin cunoscute. Tânăra mamă participase la demonstrația organizată în Piața Roșie cu ocazia sărbătoririi Victoriei Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, alături de colegii și profesorii ei de la facultate. După trecerea coloanei prin fața tribunei oficiale, Nadejda a părăsit rândurile demonstranților și a urcat la a doua tribună, cea rezervată activiștilor de partid și delegațiilor străine. S-a așezat lângă Nikita Hrușciov, cu care s-a întreținut puțin. A doua zi a fost organizată o recepție, de unde Stalin și Nadejda au plecat separat acasă, în apartamentul din Kremlin. Cei doi soți dormeau de mult timp separat: ea în dormitor, el în birou sau într-o cameră de lângă sufragerie, unde se afla și telefonul direct cu guvernul.
Dimineața, menajera a găsit-o pe Nadejda moartă lângă pat, într-o baltă de sânge, cu un pistol alături. Speriată, aceasta a chemat dădaca copiilor și amândouă au urcat-o în pat. Cum femeile nu aveau curajul să-l trezească pe Stalin ca să-i dea vestea, au sunat-o pe Polina Molotova, prietena Nadejdei și acesta l-a anunțat pe liderul sovietic.
Copila a fost crescută în continuare de bonă, fără să i se spună că mama sa s-a sinucis. Stalin a iubit-o foarte mult, făcând diferențe uriașe între ea și fratele mai mare, Vasily. La vârsta de 16 ani, Alliluyeva s-a îndrăgostit de Aleksei Kapler, un regizor sovietic evreu care avea 38 de ani, dar tatăl ei nu a fost de acord cu relația și a comandat rapid represalii: Kapler a fost condamnat la cinci ani de exil în 1943 la Vorkuta, apoi a fost condamnat din nou în 1948 la încă cinci ani în lagărele de muncă de lângă Inta.
Un an mai târziu, la 17 ani, Svetlana a început o relație cu Grigory Morozov, un coleg de la Universitatea din Moscova, unde era și ea studentă, și tânărul a cerut-o în căsătorie. L-a convins cu greu pe tatăl ei să fie de acord, dar condiția pe care acesta a pus-o a fost să nu îl întâlnească niciodată pe mire. Singurul lor copil, Iosif, s-a născut în 1945 și doi ani mai târziu, în 1947, cuplul a divorțat, dar cei doi au rămas prieteni apropiați zeci de ani după aceea.
A doua căsătorie a Svetlanei Alliluyeva a fost una aranjată. Mirele a fost Yuri Zhdanov, fiul mâinii drepte a lui Stalin, Andrei Zhdanov, el însuși unul dintre apropiații lui Stalin. Cuplul s-a căsătorit în 1949, iar în 1950, Alliluyeva a născut o fiică, Yekaterina. Căsătoria a fost încheiată prin divorț la scurt timp după aceea. După moartea tatălui ei, în 1953, Alliluyeva a lucrat ca lector și traducător la Moscova. Pregătirea ei universitară era în Istorie și gândire politică, deși ea era mult mai pasionată de literatură.
În 1962, Svetlana s-a căsătorit cu Ivan Svanidze, nepotul lui Stalin de la prima lui soție, Ekaterine Svanidze, dar și acest mariaj s-a încheiat repede, după doar un an, în 1963.
În același an, în timp ce era în spital pentru o mică intervenție chirurgicală, Svetlana Alliluyeva l-a întâlnit pe Kunwar Brajesh Singh, un comunist indian din familia Kalakankar Rajput Zamindar care se afla în vizită Moscova. Cei doi s-au îndrăgostit, Singh era blând și bine educat, dar grav bolnav de bronșiectazie și emfizem. Tinerii au plecat împreună pentru a se reface în stațiunea Soci, de la Marea Neagră și, în timp ce erau în convalescență s-au apropiat și mai mult unul de celălalt. Singh s-a întors la Moscova în 1965 și a lucrat o vreme ca traducător, dar, în ciuda insistențelor la fruntații Partidului Comunist, celor doi nu li s-a permis să se căsătorească. El avea să moară în 1966 la Moscova, iar după decesul acestuia Svetlanei i s-a dat voie să călătorească în India pentru a-i duce cenușa la familie pentru a fi vărsată în râul Gange.
Pe 9 martie 1967, Alliluyeva s-a prezentat la Ambasada SUA din New Delhi. După ce și-a declarat dorința de a defecta în scris, ambasadorul Statelor Unite, Chester Bowles, i-a oferit azil politic. Diplomatul a povestit mai târziu: "Pe la ora nouă seara în India, (ora unsprezece dimineața la Washington), am trimis o informare în care am scris: "Am o persoană aici care afirmă că este fiica lui Stalin și credem că spune adevărul. Îi permit să părăsească India și va pleca într-o altă parte a lumii - SUA sau altundeva - unde se poate stabili. Dacă nu sunteți de acord cu acest lucru, anunțați-mă înainte de miezul nopții ". De la Washington nu a venit niciun răspuns.
Guvernul indian se temea de represaliile Uniunii Sovietice, așa că tânăra a fost trimisă imediat cu un avion din India la Roma, apoi Alliluyeva a plecat mai departe la Geneva, în Elveția, unde guvernul i-a aranjat o viză turistică și cazare pentru șase săptămâni. A plecat apoi în Statele Unite, lăsându-și copiii, care erau deja adulți, în URSS. La sosirea sa în New York în aprilie 1967, a susținut o conferință de presă în care a denunțat moștenirea tatălui ei și guvernul sovietic.
După ce a locuit câteva luni în Mill Neck, Long Island sub protecția CIA, Alliluyeva s-a mutat la Princeton, în New Jersey, unde a ținut prelegeri,iar mai târziu s-a mutat la Pennington. Copiii ei, rămași în Uniunea Sovietică, nu au putut lua legătura cu ea până în 1983, când guvernul sovietic a încetat să blocheze încercările lui Alliluyeva de a comunica cu ei. Fiul, Iosif, a început să o sune regulat și a planificat să o viziteze, dar autoritățile sovietice i-au refuzat permisiunea de a călători.
Între 1970 și 1973, Svetlana a fost căsătorită cu arhitectul american William Wesley Peters, cu care a avut o fiică, Olga Peters. În 1978, Alliluyeva a devenit cetățean american, iar în 1982, s-a mutat împreună cu Olga, la Cambridge, în Anglia, unde au împărțit un apartament lângă Grădina Botanică.
În 1984, ea a decis să părăsească Lumea liberă și să se mute împreună cu fiica ei cea mică în Georgia, la Tbilisi, ambele primind cetățenie sovietică. Nu s-a adaptat la viața în URSS, așa că în decembrie 1985 i-a scris președintelui Mihail Gorbaciov cerându-i permisiunea de a pleca din Rusia, acesta a fost de acord și pe 16 aprilie 1986 Svetlana și Olga au ajuns din nou în America. La întoarcere a negat comentariile anti-occidentale pe care le făcuse în scurta ei ședere în Uniunea Sovietică, inclusiv faptul că spusese nu se bucurase decât de o singură zi de libertate în Occident și că fusese un animal de companie al CIA.
Svetlana Alliluyeva a trăit în ultimii săi doi ani din viață în Wisconsin și a murit pe 22 noiembrie 2011 din cauza complicațiilor cauzate de cancerul de colon. După moartea ei, fiica cea mică, Olga, și-a schimbat numele în Chrese Evans și și-a deschis un magazin de haine în Portland, Oregon. Prima născută, Yekaterina, este încă în viață, a fost geolog și a locuit în peninsula Kamchatka din Siberia, studiind vulcanii, iar fiul Iosif a fost cardiolog și a murit în Rusia, în 2008.
=======================================================

Iakov Iosifovici Djugașvili, fiul renegat al lui Stalin



Iakov, fiul renegat al lui Stalin, abandonat de propriul tata și mort într-un lagăr de concentrare nazist
Iakov Iosifovici Djugașvili s-a născut pe 18 martie 1907 în Kutaisi Governorate și a fost fiul lui Stalin cu prima sa soție, Ekaterina Svanidze. Pe 25 noiembrie 1907, Ekaterina a murit la numai 22 de ani de tuberculozǎ, "în brațele lui Stalin", iar acesta ar fi spus la moartea soției sale: “Aceastǎ ființǎ mi-a înmuiat inima de piatrǎ. Ea a murit și odatǎ cu ea au murit ultimele sentimente de compasiune pentru umanitate”.
După moartea mamei sale, copilul a fost crescut și educat în orașul Tbilisi de rude, mătușa și unchiul său. La insistențele acestuia din urmă, tânărul Iakov a plecat la vârsta de 14 ani la Moscova, dar Stalin l-a întâmpinat cu răceală. În schimb, cea de-a doua soție a dictatorului, Nadejda Allilueva, s-a străduit să-l ocrotească.
În 1925 a absolvit o școală medie electrotehnică și în același an s-a căsătorit. Iakov și tatăl său nu au fost niciodată în relații bune, iar Stalin nu a fost de acord cu această căsătorie și a refuzat să-și cunoască nora. Disperat din cauza faptului că era total ignorat de părintele său, Iakov a încercat să se sinucidă folosind un pistol, episod pe care Stalin l-a catalogat ca fiind unul de șantaj și huliganism.
După trei luni de îngrijire în spitalul din Kremlin, Iakov și-a luat soția, pe Zoe, și a plecat la Leningrad, unde a locuit la o rudă a mamei sale vitrege. În 1929 i s-a născut o fetiță, care a murit la scurtă vreme și curând căsătoria cu Zoe s-a destrămat.
În 1930, Iakov s-a reîntors la Moscova, unde a urmat cursurile de ingineri ale Institutului de transporturi, a lucrat la o centrală termo-electrică și a urmat cursurile serale ale Academiei de artilerie.
Tânărul s-a recăsătorit în 1938 cu Iulia Melțer, cu care a avut o fiică, Galina, iar în 1941 a intrat în partid.
Iakov Iosifovici Djugașvili a fost locotenent-major al Armatei Roșii și a participat la al Doilea Război Mondial începând cu data de 27 iunie 1941, în cadrul Regimentului XIV de artilerie al Diviziei a XIV-a de tancuri. A fost luat prizonier de germani pe 16 iulie 1941, dar, înainte de a fi capturat, și-a distrus actele și și-a descusut toate însemnele ofițerești de pe uniformă.
Când a fost interogat, Iakov a declarat că este soldat și că îl cheamă Lavadze, apoi a fost interogat de germani în mai multe lagăre pentru ofițeri. Din procesele verbale ale interogatoriilor reiese că, în ciuda presiunilor, fiul nu și-a trădat niciodată tatăl sau țara, deși își exprima uneori rezervele față de politica lui Stalin.
Germanii au propus un schimb de prizonieri, arătându-se dispuși să-l schimbe pe Iakov cu feldmareșalul Friedrich Paulus, care fusese luat în captivitate de sovietici, dar Stalin nu a fost de acord cu schimbul, afirmând: “Nu am niciun fiu pe nume Iakov, iar soldații nu pot fi schimbați cu mareșalii”.
În 1943 Iakov a murit în prizonierat, la vârsta de 36 de ani, în lagărul de concentrare Sachsenhausen, versiunea oficială a germanilor fiind că s-a electrocutat într-un gard electrificat într-o încercare nereușită de evadare.
Stalin însuși era convins că fiul său nu va scăpa cu viața din prizonierat și, când a aflat despre moartea lui, a dat ordin ca nora sa, Iulia Merțer, să fie judecată și condamnată ca membră a familiei unui trădător, tânăra fiind închisă doi ani într-o închisoare din Samara.
Iulia Merțer
Iosif V. Djugasvili

Ekaterina Svanidze, prima sotie a capcaunului








Fortuna labilis: Sic transit gloria mundi

 (NIHIL) SINE DEO

       Domnul Carol Caraiman, un print petrecaret

Carol al II-lea și Elena Lupescu la Paris (1926)



1.Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893, Sinaia, România – d. 4 aprilie 1953, Estoril, Portugalia, impreuna cu Zizi Lambrino (Ioana Maria Valentina Lambrino, cunoscută ca Zizi Lambrino, n. 3 octombrie 1898, Roman - d. 27 martie 1953, Neuilly-sur-Seine. A fost prima soție a principelui Carol II al României. Descendentă a unei vechi familii aristocratice, Zizi era fiica generalului român Constantin Lambrino și a Euphrosinei Alcaz.

2. Mircea Grigore Carol Lambrino, autointitulat Prințul Carol de România (n. 8 ianuarie 1920, București – d. 27 ianuarie 2006, Londra) a fost primul fiu al Regelui Carol al II-lea al României din relația sa cu Zizi Lambrino.

Carol Lambrino a avut 3 căsnicii:

1) Cu Helene Nagavitzine (1944 - 1950), cu un fiu

Paul Lambrino

2) Jeanne Williams (1960 - 1977), cu un fiu

Ion Nicholas George Alexandru (n. 1961)

3) Antonia Colville (1984 - 2006)

Împreună cu cea de-a treia soție a sa (Antonia Colville) s-au stabilit în Parsons Green (Londra), unde au dus o viață liniștită.

Și-a dedicat viața pentru a i se recunoaște legitimitatea ca fiu al lui Carol al II-lea. În 2003 justiția i-a permis să își poarte numele de Hohenzollern. Fratele său vitreg, Regele Mihai, așteaptă rezultatul unui apel privitor la acest verdict. Fiul lui Carol Lambrino, Paul Lambrino, a ridicat pretenții la moștenirea familiei regale de România.


Bonjour popor!
Je m'appelle Paul de Roumanie!

Paul-Philippe al României (n. 13 august 1948, Paris) este cunoscut și ca Paul-Philippe de Hohenzollern sau în mod oficial Prințul Paul Philippe al României sau Alteța Sa Regală, Prințul Paul Philippe al României, recunoscut nepot al regelui Carol II si membru al Casei Nobiliare de Hohenzollern-Sigmaringen. Este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino (cunoscut drept Mircea Grigore Carol de Hohenzollern, 1920–2006), fiu al prințului Carol al României.

Romanasului ii place / sus la munte  / sus la munte / 
 sus pe tron !


Basescu, Nasul machiavelic: -Stiti cine urmeaza la tron? 
Cine vreau eu, bă! Hă, hă, hă!

În urmă cu 8 ani, Lia și Paul deveneau părinții unui băiețel botezat Carol Ferdinand, iar întreg procesul a ridicat multiple semne de întrebare, în special din princina vârstei înaintate a mamei. Conform unor publicații, Lia ar fi născut la vârsta de 56 de ani, în timp ce alte publicații notau vârsta de 58 sau chiar 61 de ani. Confuzia iscată are la bază neclaritatea anului de naștere, însă, dincolo de aceste date, o sarcină la asemenea vârstă poate fi controversată, cu atât mai mult cu cât Lia a declarat că a rămas însărcinată pe cale naturală.

Dirty Rotten Scoundrels

Doi impostori cu staif

Cine este Prințesa Lia, soția nepotului lui Carol al II-lea al României? Prințesa Lia, pe numele de fată Lia Georgia Triff, s-a născut pe 23 februarie 1949, la Naval Station Great Lakes, în Statele Unite și a căpătat titlul nobil în urma căsătoriei cu Prinţul Paul Lambrino. Prințesa Lia este pe jumătate româncă, după mamă, și pe jumătate americancă, după tată. La vârsta de 25 de ani, Prințesa Lia s-a căsătorit cu un avocat foarte bogat și cu 39 de ani mai mare ca ea, pe nume Melvin Belli. Mariajul celor doi a durat 16 ani, în urma acestuia rezultând Melia Belli, unica lor fiică, astăzi în vârstă de 45 de ani. Pasionată de cultura orientală, Melia a cunoscut un profesor universitar de origine indiana, Neilesh Bose, cu care s-a căsătorit în 2012. Astăzi, ea poartă numele Melia Belli Bose. Căsnicia prințesei Lia cu primul soț, Melvin Belli, nu a fost doar lapte și miere, iar ea a decis să-i intenteze divorț, procesul evidențiind detalii incredibile despre relația celor doi. Melvin a acuzat-o pe soția sa, pe care o numea „La Trampa”(Capcana), că l-a înșelat în repetate rânduri și că i-a omorât câinele, însă la partaj a fost obligat de lege să-i dea acesteia 15 milioane de dolari.

Presedintele Basescu, "piratul" de la Cotroceni,"botezator" de vlastare regale, din calcul politic

3 Altete - doua tronuri-un singur gand:toata averea bunicului ni se cuvine!

De curând, Prințesa Lia s-a aflat în mijlocul unui alt mare scandal, de asemenea legat de partea financiară, atunci când soțul său, Paul Lambrino, a fost acuzat de trafic de influență şi spălare de bani într-un proces de retrocedare abuzivă a unor terenuri din Ilfov și a fost arestat la domiciliu.

                                    Prințul Paul al României, dat în urmărire generală.
Au revoir, popor!

Prințul Paul, condamnat la închisoare, dat în urmărire internațională. Surse: Ar fi în Portugalia


Prințul Paul al României nu a fost găsit acasă de polițiștii care au încercat să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei.

„Se demarează procedura punerii în urmărire”, a anunțat Poliția Capitalei
Polițiștii din Ilfov l-au luat deja de acasă pe omul de afaceri Remus Truică, condamnat la 7 ani de închisoare în același dosar

Prințul Paul al României nu a fost găsit, joi seara, acasă de polițiștii care au încercat să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei, după ce acesta a fost condamnat definitiv la la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. Acesta va fi dat în urmărire internațională.

Polițiștii au mers joi seara acasă la prințul Paul pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. După câteva minute petrecute în locuința acestuia, polițiștii au ieșit pentru că prințul nu era acasă.

Potrivit sentinței date joi de ICCJ, Al României Paul Philippe a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul Ferma Băneasa.

„Cu privire la persoana condamnată la pedeapsa cu închisoarea, având în vedere că nu a fost găsită la domiciliu, se demarează procedura punerii în urmărire. Se demarează activitatea de obținere a mandatului european de arestare și implicit a urmăririi internaționale”, a anunțat Poliția Capitalei.

Gabriel Rollenhagen (1583-1619). Cernite mortales, SIC TRANSIT GLORIA MUNDI,
Noster honor cinis, et pulveris umbra sumus.

(Contemplez, mortels, ainsi passe la gloire du monde. Notre honneur n’est que cendre et nous sommes l’ombre d’une poussière.)


(Nihil) sine Deo
Post scriptum:

Înalta Curte a decis confiscarea de către stat a terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa și a pădurii Fundu Sacului din Snagov în valoare de 145 de milioane de euro.

Adica ce-o mai fi ramas pe Fundul Sacului...

-------------------------------------------------------------- 
Lia și Paul Lambrino, secrete de familie

Lia și Paul Lambrino, secrete de familie


Zizi Lambrino și Carol Mircea

Foto: Zizi Lambrino și Carol Mircea, fiul ei cu Carol al II-lea/ 

După anularea căsătoriei morganatice dintre Carol al II-lea și Zizi Lambrino, în ianuarie 1919, Zizi s-a stabilit, la insistența autorităților române, la Neuilly-sur-Seine, în Franta, într-o vila cumpărată pentru ea. A primit de la Familia Regală o rentă anuală de 110.000 franci. Câțiva ani mai târziu, în martie 1926, Zizi Lambrino l-a acționat în instanță pe Carol, iar procesul a făcut mare vâlvă în presa pariziană. Una dintre cerințele femeii era dreptul de a-l înscrie pe fiul lor, Carol Mircea, sub numele de Mircea de Hohenzollern. 

Foto: Zizi Lambrino și Carol Mircea, fiul ei cu Carol al II-lea

Justiția franceză nu i-a dat câștig de cauză. Se păstrează din acei ani câteva fotografii de arhivă care îi înfățișează pe Carol Mircea Labrino, pe mama sa și pe avocatul acesteia, Albert Salmon. 

Foto: Zizi Lambrino si avocatul ei, Albert Salmon, in instanță/ 


Zizi Lambrino a murit pe 27 martie 1953, cu o săptămână înainte de decesul regelui Carol al II-lea.

Carol Mircea Lambrino a fost căsătorit de trei ori, prima data cu Helene Nagavitzine, o cântăreață de opera cunoscută sub numele Lena Pastor, dar mariajul a durat doar șase ani, până în 1950. 

Foto: Helene Nagavitzine, cunoscută sub numele Lena Pastor, mama lui Paul Philippe Lambrino

Cuplul a avut un fiu, Paul-Philippe Lambrino, născut în 1948.

Foto: Carol Mircea Lambrino, tatăl lui Paul Philippe Lambrino/ 

Zece ani mai târziu, Carol Mircea s-a căsătorit cu Jeanne Williams cu care va mai avea un băiat. Ion Nicholas George Alexandru este născut în 1961 și trăiește în Statele Unite. Cea de-a treia soție a fiului lui Carol al II-lea va fi Antonia Colville, cei doi locuind la Londra.

Carol Mircea a murit în Anglia pe 27 ianuarie 2006, la vârsta de 86 de ani, și a fost înmormântat la Mănăstirea Cozia. 

Primul său fiu, Paul-Philippe Lambrino, a venit pentru prima data în România în 1990, iar în 1995 avea să se căsătorească cu Lia Georgia Triff, o americancă născută pe 23 februarie 1949, la Naval Station Great Lakes, în Statele Unite.

Foto: Lia Georgia Triff

Timp de 16 ani aceasta a fost căsătorită cu un cunoscut avocat american, Melvin Belli, cu 41 de ani mai în vârstă decât ea, care se afla la cea de-a cincea căsătorie. Când a decis să pună capăt relației cu Belli, Lia avea 39 de ani, iar soțul ei avea 80 de ani și a declarat în instanță că motivul este violența domestică. În declarația dată autorităților, doamna Belli a spus că soțul ei a împins-o într-o oglindă, a aruncat după ea cu farfuria cu mâncare și a lovit-o cu un ziar în ochi.

Foto: Lia Georgia Triff si Melvin Belli

A obținut astfel un ordin de evacuare împotriva avocatului de 80 de ani din locuința comună din Pacific Heights. După separare, a urmat un proces zgomotos care a durat trei ani. Belli și-a acuzat soția că a avut relații extraconjugale cu episcopul Desmond Tutu (celebrul activist împotriva apartheid-ului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1984) și că i-a aruncat unul dintre câini de pe Podul Golden Gate ca să se răzbune pe el.

În 1991, când s-a pronunțat divorțul, justiția americană l-a obligat pe cunoscutul avocat să-i plătească fostei soții 15 milioane de dolari. Din relația cu Lia avocatul a avut o fiică, pe Melia Belli, care are o carieră universitară excepțională, fiind profesor de istoria artei și studii vizuale la University of Victoria din Canada.

Foto: Lia Georgia Triff, Melvin Belli si fiica lor, Melia

Foto: Lia Georgia Triff si Paul Lambrino

Joi, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Paul Lambrino la 3 ani și 4 luni cu executare în dosarul Ferma Băneasa, fiind găsit vinovat pentru infracțiunea de cumpărare de influență pentru intrarea în posesie a unor terenuri, neavând niciun drept legitim pentru a cere retrocedarea acestora și provocând un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro.