Infamie stil 2020
Motto:
"Bernard Shaw a declarat ca orice activitate intelectuala este umoristica". (J.L.Borges, Prolog la editia din 1954 a Istoriei universale a infamiei)
Mike Pompeo, despre atacul cibernetic asupra agenţiilor şi companiilor din SUA: Putem spune destul de clar că ruşii sunt implicaţi
În cadrul unui interviu acordat
pentru Mark Levin Show, Mike Pompeo a spus că atacul cibernetic (proaspat
descoperit) poartă marca unui „efort
considerabil şi cred că e cazul să putem afirma destul de clar că ruşii sunt
angajaţi într-o atare activitate”.
“Analizăm despre ce este vorba şi apoi, cu siguranţă, unele informaţii
vor rămâne clasificate”.
Potrivit NBC News, întrebat dacă
preşedintele Donald Trump va exprima o poziţie publică în cursul investigaţiei,
Pompeo a răspuns că în anumite situaţii
„acţiunea mai înţeleaptă pentru a-i proteja pe americanii este continuarea
muncii cu calm şi apărarea libertăţii”.
=================================================================
Asadar, Mike Pompeo (My Pompeo, cum il alinta, sugubaţ, presedintele Trump, ca sa-i aminteasca permanent de statutul lui de lacheu) se exprima in limbajul intortocheat si lunecos al diplomatilor (cati au mai ramas la Departamentul de Stat, dupa ce toti cei care au inteles ca singura doctrina de politica externa a SUA este “Trump first…restul, mai vedem”…au dat bir cu fugitii.)
Sa examinam, cu atentie, atat termenii utilizati de acest stab corpolent al diplomatiei americane cat si intentia prima si cea secunda a diplomatului cu nume de general roman razboinic.
"Atacul poarta marca unui efort considerabil"... nuanta de admiratie si respect e evidenta. Prietenii de la Kremlin si serviciile adiacente au muncit, nu gluma! Iata un model de urmat si de serviciile noastre, in lupta lor cu Antifa si neomarxistii democrati.
"Cred ca e cazul sa putem afirma"… cuvinte drese cu busuioc, inlocuind afirmatia laconica si monosemantica, de nepronuntat: rusii ne-au atacat!
"Destul de clar"… nu clar, nu hotarat, nu fara nici un dubiu, ci destul de clar, adica ceva apropiat de clar dar nu tocmai clar, clar 100%
"Intro atare activitate"…(de ce tip? de ce natura? cu ce impact?). Pompeo se multumeste sa-i zica, neutru, activitate, fara nici un alt calificativ, facand trimitere pisichera la o activitate similara din trecut (in 2016, o atare activitate a rusilor, piratarea serverelor campaniei democrate, i-a asigurat lui Trump victoria in alegeri, calificata de acesta drept cea mai mare din istoria Americii (!)
"Analizam despre ce e vorba"… asta inseamna ca inca nu ne-am dumirit: (My Pompeo tremura la gandul ca-l poate supara pe despot (daca, peste o ora, acesta va scrie pe twitter, cu majuscule, ca NU rusii sunt de vina ci… machiavelicii democrati ai lui Sleepy Joe Biden? sau perfizii chinezi care o sprijina pe crooked Hillary…sau hackerii stangisti de la Antifa? Pe unde scot camasa?). Mai bine nu ma leg la cap… noi analizam si iar analizam pentru ca asta e treaba noastra, a diplomatilor. "Activitatile rusilor"sunt atat de complexe incat...
Ce urmeaza e o capodopera de ipocrizie si nerusinare rar intalnita…
"si apoi, cu siguranta"… Toata lumea isi tine rasuflarea; trebuie sa urmeze, firesc: VOM RIPOSTA ASA CUM SE CUVINE!
Dar nu, nici vorba, rasuflati de voie, ce urmeaza este…vom CLASIFICA (secretiza) unele informatii (cele esentiale, se intelege.).
Intrebat daca presedintele va reactiona, My Pompeo schiteaza un pas de balet burlesc, terminat cu un spagat:
In anumite situatii (eufemism pudic, de-a dreptul feciorelnic) „acţiunea mai înţeleaptă pentru a-i proteja pe americanii este continuarea muncii cu calm şi apărarea libertăţii”.
Pentru apararea americanilor trebuie facut ceva, desigur, e destul de clar, dar ce?
My Pompeo se codeste sa faca aluzie la apararea americanilor impotriva atacului Covid-19, soldat cu 300.000 de morti (daca se supara boss-ul?).
My Pompeo este mai ceva decat Viaceslav Molotov si Andrei Ianuarievici Vîșinski la un loc: continuarea muncii (care munca? cea de CLASIFICARE, SECRETIZARE? cea de ascundere a capului in nisip?) cu calm. La Casa Alba, calmul este o obligatie de serviciu, mai ales de cand Trump a instaurat regimul... furiei permanente.
In tara celor liberi (Land of the Free), apararea libertatii ramane telul suprem, o stie toata lumea. Constient ca a intrat in Sfânta Sfintelor ideologice, Pompeo pluseaza penibil: nu va nelinistiti - sugereaza el - Inteleptul nostru Presedinte va apara libertatea... restul e russian hoax !
Presedintele vegheaza...in taina (vezi elucubratia QAnon). El nu vorbeste acum, dar fiti siguri ca fiind vorba de apararea libertatii ...el nu va precupeti nici un efort, etc. etc...
Dar cum va face intro luna ce n-a facut in patru ani ? Mister...
Sa stam linistiti, asadar:
Prin tacere, minciuna, ipocrizie monumentala, secretizare, bagarea capului in nisip, intoarcerea spatelui, astuparea urechilor, blocarea anchetelor, munca de cartita distructiva impotriva institutiilor democratice (activitati care poarta, toate, marca unui efort considerabil”), Presedintele va invinge!
=================================================================Infamie stil 1941
Sa facem un
salt in trecut: suntem in fatidica zi de 7 decembrie 1941, la Washington.
Baza americana de la Pearl Harbour, situata in insula Oahu din
Pacific, a fost atacata in zorii zilei, de Imperiul japonez. Rezultat: 2403
militari si civili americani ucisi, 1178 raniti.
Primul anunt al atacului de la Pearl Harbour a fost facut de
Casa Alba prin Secretarul de presa Stephen Early la ora 2:22 p.m. Eastern time
(8:52 a.m. Hawaiian time)
In cursul dupa amiezii, odata cu inmultirea informatiilor
provenite de la fata locului, secretarul de presa Early a comunicat unui numar
de 150 de reporteri acreditati la Casa Alba toate aceste informatii precum si alte
anunturi oficiale adiacente.
In ziua urmatoare, pe 8 decembrie 1941, presedintele
Roosevelt declara in fata Camerelor reunite ale Congresului: “Ieri 7 decembrie 1941 - o data care va ramane
in memoria tuturor ca unul dintre cele mai infame momente ale istoriei - Statele Unite ale Americii au fost atacate pe neasteptate si in mod deliberat de fortele navale si aeriene ale Imperiului Japonez (…) Cer Congresului
sa declare ca, de la atacul miselesc si neprovocat al Japoniei din ziua de duminica 7 decembrie, intre Statele Unite si Imperiul Japoniei exista o stare de razboi".
Congresul
american a declarat razboi Japoniei cu o cvasi-unanimitate (-un vot impotriva).
Declaratia de razboi a fost semnata de presedintele Roosevelt in aceeasi zi (8 decembrie
1941).
Influentul Comitet pacifist izolationist America first
(sintagma devenita slogan de campanie a lui Trump, 75 de ani mai tarziu), a
decis sa se auto-dizolve, membrii sai acceptand sa-si inceteze, provizoriu,
atacurile politice impotriva presedintelui democrat F.D Roosevelt. TOTI congresmanii republicani au primit cu aplauze discursul presedintelui democrat in functie.
Ziarul Philadelphia Inquirer l-a descris pe Roosevelt, cel din 8 decembrie 1941, ca fiind "serios si parand obosit. Fata ii era ridata si ochii ii erau sumbri. Insa vocea a avut forta si increderea care a entuziasmat milioane de americani. Nu s-a observat nici un semn de ezitare in tinuta si in modul lui de adresare, a radiat doar o hotarare rece si sumbra" (Steven M. Gillon, Pearl Harbour 7 decembrie 1941. Ziua care a schimbat cursul istoriei, Litera, 2013, pp.209-210)
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Si acum, un salt in actualitatea imediata:
Decembrie 2020
In presa americana incep sa apara informatii circumstantiate,
confirmate de surse sigure, despre descoperirea unui urias atac cibernetic (care dureaza de luni de zile) indreptat
impotriva bazelor de date si a retelelor electronice ale guvernului federal american. Atacul pus la cale de Rusia si executat de departamentul specializat al GRU a afectat, deasemenea, un numar
urias de institutii si companii private.
Zile intregi, secretara de presa de la Casa Alba, extrem de
activa Kayleigh McEnany, a devenita
invizibila. Casa Alba a ramas cu desavarsire muta. Presedintele, atat de locvace si incisiv cand ii besteleste pe Twitter pe "Dusmanii poporului" din Mass Media s-a retras in paradisul floridian de la Mar-a-Lago, pentru o noua partida prelungita de golf (a 450-a zi dedicata sportului cu bata din timpul madatului).
Intrun tarziu, Mike Pompeo iese din starea de izolare auto-impusa, determinata de contactul cu persoane contaminate de Covid-19 (dupa ce a refuzat sa contramandeze banchetele oferite sustinatorilor republicani) si da un interviu (antologic), o adevarata mostra de ipocrizie, rea-credinta, lasitate si, nu in ultimul rand …imbecilitate.
E vorba tot de un atac
(desigur, fara morti si raniti, pe moment). Ce e de facut?
Solutia, spune oracular Secretarul de stat, este continuarea muncii cu calm si intelepciune,
Mesajul lui, girat de intreaga politica de negare patologica a oricarei
incriminari a presedintelui Putin, este adresat nu doar celor 74 de milioane de
votanti republicani ci si restului populatiei: munciti in liniste, totul e secretizat, nu s-a intamplat nimic deosebit
(am descoperit un fel de activitate a rusilor, nimic nou). Circulati! Presedintele vostru vegheaza!
Cum mor democratiile? Acum incepem sa intelegem mai bine, din ce in ce mai bine…
AŞA!
=================================================================
Discursul despre Infamie
Autor Eric Victor
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/discursul-infamiei
================================================================
Discursul infamiei[1]a fost adresat poporului american la ora
12:30 p.m. în data de 8 decembrie 1941, în cadrul sesiunii reunite a
Congresului Statelor Unite, convocate de președintele Roosevelt. Era la o zi
după ce Japonia atacase America. Aserțiunea de discurs al infamiei derivă chiar
din discurs, Roosevelt descriind acea zi „ca o zi care va trăi în mintea
oamenilor în infamie.”
După dezbateri care au durat mai bine de o oră, Congresul
american adoptă declarația de război
împotriva Japoniei, marcând astfel intrarea Statelor Unite în cel de-al Doilea
Război Mondial.
Discursul lui Roosevelt a fost considerat cel mai complex
discurs din lumea politică de până atunci.[2]
Discursul a fost unul scurt, având puțin peste 7 minute.
Secretarul de Stat Cordell Hull îi recomandase președintelui să facă o mai
largă expunere a relațiilor americano-japoneze și să se concentreze asupra
ideii că nu s-a putut găsi o soluție de compromise între cele două puteri.
Totuși, Roosvelt a mers opțiunea unui discurs scurt, cu încrederea că acesta va
avea un efect mult mai dramatic.[3]Astfel, discursul a fost mult mai puternic
mai ales datorită faptului că Roosvelt a insistat că posteritatea va împărtăși
pentru todeauna viziunea americană privind atacul de la Pearl Harbor.
Discursul a fost o declarație dată în numele întregului popor
american, în fața unei traume suferite de o națiune. Proclamând că atacul a
fost unul mișelesc, care nici măcar nu fusese precedat de o declarație de
război oficială, vorbele președintelui au avut efectul scontat:discursul său va
cristaliza și transforma capacitatea de răspuns a națiunii americane în
capacitatea de a răspunde și a rezolva o astfel de problemă.[4]
Primul paragraf a fost ales cu atenție pentru a susține teza
emisă de către Roosevelt, prin care Statele Unite deveneau victima inocentă a
unei agresiuni japoneze. Președintele și-a ales în mod deliberat cuvintele și
tonul vocii pentru a-și transmite ideile. Astfel, în loc să folosească o voce
activă și să folosească fraze precum Japonia a atacat Statele Unite, Roosevelt
a preferat să sublinieze statutul de victimă al țării sale.[5]
Tema „inocenței tulburate” ale Americii devine astfel temă
centrală a administrației americane, susținută mai departe susținută de
Roosevelt și în stadiul negocierilor diplomatice dintre SUA și Japonia, pe care
președintele le-a caracterizat ca fiind cinice și neoneste, deoarece în secret
Japonia se pregătise de război împotriva SUA.[6]
Roosevelt a evitat în mod conștient abstractizarea problemei
așa cum făcuse, cu mai bine de două decenii în urmă, Woodrow Wilson, în
discursul său din fața Congresului din aprilie 1917, când cerea intrarea
Statelor Unite în Primul Război Mondial. Atunci, Wilson prezentase amenințarea
strategică germană și vorbise despre idealurile și țelurile pentru care America
trebuia să se implice în război.
Totuși, în anii '30, opinia publică americană contesta
vehement astfel de teme, rămânând sceptică, dacă nu chiar ostilă, viziunii
idealiste. Roosevelt a trebuit astfel să ridice miza, aceasta fiind mai degrabă
un apel direct la patriotism decât la idealism. Cu toate acestea, președintele
se folosește de durerea și șocul suferite de poporul american pentru a stabili
o legătură simbolică între aprilie 1917 și atacul de la Pearl Harbor. De aceea,
când vine în fața Congresului în data de 8 decembrie 1941, Roosevelt apare
acompaniat de văduva președintelui W. Wilson, Edith Bolling Wilson.
Forța „programului infamiei” adoptat de Roosvelt a fost
întărită și de faptul că guvernul a publicat vechi declarații din marile
bătălii pierdute de America. Astfel, înfrângerile și problemele erau prezentate
drept o rampă pe care America pornea către o eventuală și inevitabilă victorie. Prof. Sandra Silberstein observă că discursul
lui Roosevelt a urmat o tradiție bine cunoscută, aceea ca „prin convenții
retorice, președintele să își asume puteri extraordinare, ca rol de commandant
al armatei, acela că avea o opoziție slabă, inamicii erau îngroziți, speriați,
și că viețile pierdute sunt pierdute penru a apăra o națiune unită sub
Dumnezeu."[7]
Pe tot parcursul discursului, tonalitatea denota realism.
Roosevelt nu a făcut nici o încercare de a ascunde ce mari distrugeri li se
provocaseră, fără a da desigur date exacte, precizând însă că foarte multe
vieți au fost pierdute în urma atacurilor.
Pentru a-și încuraja audiența, Roosevelt subliniază
încrederea pe care o are în poporul american de a face față problemei impuse de
Japonia, bazându-se „pe determinarea neclintită a oamenilor noștri".
Acesta a asigurat populația că, chiar în acel moment, se luau măsuri pentru a
proteja populația. Roosvelt a mai pus pe accent pe faptul că „populația
noastră, interesele noastre se află sub un real pericol”, prezentând rapoarte
despre atacurile japoneze în Pacific, între Hawaii și San Francisco. Prin
aceasta el a încercat să estompeze vocile izolaționiștilor, care susțineau că
America nu trebuie să se implice în războiul din Europa.
Însă când teritoriile sau apele Statelor Unite erau
amenințate direct de inamic, izolaționismul devenea o teorie nesustenabilă. De
aceea, discursul lui Roosvelt a avut efectul scontat, declarația de război
fiind adoptată aproape în unanimitate: doar un reprezentant va vota împotrivă.
Prin discursul său, Roosevelt i-a îndemnat pe americani să nu
uite niciodată evenimentele din decembrie 1941. În mod ironic, termenul "ziua infamiei" a fost folosit de
media cu explicația de rău suprem[8].
Discursul lui Roosevelta avut un impact imediat asupra
politicii americane. După 33 de minute după ce a terminat de vorbit, Congresul
va declara război Japoniei. Transmis live prin radio, discursul președintelui a
atras cea mai mare audiență din istoria radioului american, cu peste 81 % dintre
americani ascultând transmisiunea de la Congres.[9]
Răspunsul a fost mai mult decât pozitiv, atât în interiorul
Congresului, cât și în afara acestuia. Judecătorul Samuel Irving Rosenman, care
a fost consilierul lui Roosevelt, a
descries scena astfel: „A fost cel mai dramatic spectacol. De fiecare dată când
președintele apărea în Congres aplauzele se auzeau doar din partea
democraților. Dar această zi a fost diferită. Aplauzele și spiritual de
cooperare au venit în egală măsură din ambele părți... Un nou sentiment de
unitate a cuprins Camera Congresului pe data de 8 decembrie, existând un scop
comun în spatele conducerii președintelui, o determinare comună de a rezolva
problema, acestea au fost sentimente tipice pentru ceea ce se întâmpla atunci
în țară.[10]”
Casa Albă a fost inundată de scrisori de felicitare și de
încurajare la adresa președintelui: „În aceea duminică erau dezbinați și ne era
frică, dar curajul dumneavoastră nemărginit ne ține uniți.” Ulterior, centrele
de recrutare au fost paralizate de numărul mare de voluntari și au fost
deschise non-stop pentru a face față mulțimii care dorea să se înroleze,
numărul fiind raportat a fi de două ori mai maire decât în timpul declarației
de război a lui Woodrow Wilson din 1917
[1] Presidential
Materials, September 11: Bearing Witness to History, Printed copy of
Presidential address to Congress Reminiscent of Franklin D. Roosevelt's address
to Congress after the Japanese attack on Pearl Harbor, Editura Smithsonian
Institution, 2002
[2]FDR's Day of Infamy Speech: Crafting a Call to Arms,
Prologue magazine, US National Archives, 2001, vol. 33, nr. 4.
[3]Robert J. Brown, Manipulating the Ether: The Power of Broadcast Radio in
Thirties America, Editura McFarland & Company, S.U.A., 1998, pp. 117–120
[4]Neil J. Smelser, Cultural Trauma and Collective Identity,
Editura University of California Press, S.U.A., 2004, p. 69
[5]James Jasinski, Sourcebook on Rhetoric: key concepts in
contemporary rhetorical studies, Editura Sage Publications Inc, New York, 2001,
p. 35
[6] Hermann G.
Steltner, War Message: December 8, 1941 — An Approach to Language, în Landmark
Essays on Rhetorical Criticism, Editura Erlbaum Associates, Marea Britanie,
1993, p. 223
[7]Sandra, Silberstein, War of Words: Language, Politics, and
9/11, Editura Routledge, Marea Britanie 2002,
p. 15.
[8]Elizabeth Webber, Mike Feinsilber, Merriam-Webster's
Dictionary of Allusions, Merriam-Webster, S.U.A. 1999, p. 212.
[9]Robert J. Brown, Manipulating the Ether:The Power of Broadcast Radio in
Thirties America, Editura McFarland &Company, S.U.A., 1998, p. 90
[10]Robert J. Brown, Manipulating the Ether:The Power of Broadcast Radio in
Thirties America, Editura McFarland &Company, S.U.A., 1998, p. 99
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire