Elucubratiile lui Lavric nu dateaza de azi, de ieri. Dl Manolescu si colaboratorii le-au tiparit cu un nihil obstat fratern.
De vreme ce nimeni nu mai citeste Romania literara, pacatul nu e grav...s-ar zice.
Dar cand a pleznit furunculul...la spartul targului...
===========================================================
Cod roșu de ipocrizie la „România literară”
GELU DIACONU 2018-06-30
N-aș vrea să fiu înțeles greșit. Sorin Lavric este autorul volumului „Noica și mișcarea legionară”, care m-a ajutat enorm la documentarea pentru romanul „Sebastian”. De aceea îi sunt necondiționat recunoscător. Dar una-i una, și alta-i alta. În nr. 29 al revistei „România literară”, apărut pe 29 iunie, sunt nu mai puțin de trei cronici la cartea recent apărută, „Glasuri din bolgie” (Editura Ideea Europeană, București, 2018). Pentru orice om cu bun simț, acest demers este unul excesiv, oricât de bună ar fi cartea și oricât de mult și-ar fi dorit semnatarii respectivelor cronici să-și facă auzite cât mai repede opiniile.
Trio-ul critic care a umplut 3 din cele 28 de pagini ale publicației este unul foarte cunoscut: Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache și Alex Ștefănescu. Aș vrea să fie limpede un lucru: nu am nimic de spus în legătură cu volumul dlui Lavric, de vreme ce încă nu l-am citit. Poate că nici cu conținuturile celor trei cronici, dintre care cea mai echilibrată mi s-a părut a fi a dlui Voncu. Există, firește, și accente ditirambice (dl Daniel Cristea-Enache își încheie cronica într-un mod laudativ-triumfalist, afirmând că „Lavric este un remarcabil eseist interbelic rătăcit, nu se știe cum, printre autorii de azi.”), dar ele nu depășesc, până în acest punct, nivelul minimal uzitat în astfel de împrejurări.
Mult mai zglobii sunt piruetele apreciative ale dlui Alex Ștefănescu. Domnia sa afirmă, nici mai mult, nici mai puțin, că „Este locul să amintesc aici că Sorin Lavric se înscrie în succesiunea acelor filosofi – de la Schopenhauer la Kierkegaard și de la Nietzsche la Marcuse sau, pentru a da exemple și de la noi, de la Țuțea la Liiceanu – care au folosit în cărți de idei forța expresivă a scrisului lor”. Sunt și eu tentat, la fel ca distinsul critic literar (care afirmă undeva mai jos că „dacă ar fi după mine, aș cita nu fragmente, ci întreaga carte a lui Sorin Lavric”) să extrag mai multe pasaje hilare din cronica domniei sale. Mă mulțumesc să mai adaug doar unul, care mi se pare că rezumă strălucit capacitatea de analiză a dlui Ștefănescu: „N-am înțeles niciodată cum un om atât de fragil, tăcut și aparent absent ca Sorin Lavric poate scrie asemenea cărți, de un mare dramatism al ideilor”. Dacă doriți să vă distrați în continuare, vă sugerez să cumpărați revista.
N-ar fi, până la urmă, o dramă că dlui Lavric îi apar trei cronici într-un singur număr al „României literare”. Poate că volumul domniei sale este atât de valoros încât chiar merită o asemenea atenție. Faptul că dl Lavric este redactor la publicația respectivă mi se pare însă că ridică nivelul ipocriziei la un nivel inacceptabil. Este un joc de-a „hai să ne lăudăm unul pe altul” care poate intensifica senzația de greață la persoanele cu sensibilități gastro-literare.
https://omiedesemne.ro/cod-rosu-de-ipocrizie-la-romania-literara/
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire