Eu: Te rog sa-mi prezinti amanuntit ciclul de romane alexandria quartet de Lawrence Durrel
ChatGPT a spus:
Desigur! The Alexandria Quartet de Lawrence Durrell este o capodoperă a literaturii moderne de limbă engleză, formată din patru romane publicate între 1957 și 1960. Ele oferă o construcție narativă unică, o meditație profundă asupra iubirii, identității, timpului și relativității adevărului, toate plasate într-un cadru exotic și decadent: orașul Alexandria din Egipt, în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
📚 Structura tetralogiei
-
Justine (1957)
-
Balthazar (1958)
-
Mountolive (1958)
-
Clea (1960)
Primele trei volume reiau aceleași evenimente din perspective diferite (teoria relativității aplicată în literatură), iar al patrulea aduce evoluția temporală și încheierea.
🧭 Context și concepție
Durrell a intenționat să aplice în literatură o concepție cvadridimensională inspirată de fizica modernă (Einstein) și de psihanaliză (Freud, Jung). A structurat romanul astfel:
-
Primele trei romane explorează spațiul (trei perspective asupra acelorași evenimente).
-
Al patrulea introduce timpul (ce se întâmplă după aceea).
Este deci un roman „în patru dimensiuni”, în care adevărul este mereu contextual, filtrat prin emoție, subiectivitate și memorie.
📘 1. Justine (1957)
Narațiunea este realizată de un tânăr scriitor britanic exilat în Alexandria, cunoscut doar ca Naratorul (asemănător lui Durrell). El rememorează relația sa pasională și distrugătoare cu Justine Hosnani, o femeie misterioasă și contradictorie, căsătorită cu un bancher evreu.
-
Justine este simbolul Alexandriei înseși: senzuală, contradictorie, fascinantă.
-
Cartea explorează tema iubirii obsesive, a identității fluide, a memoriei înșelătoare.
„Orașul, ca și Justine, nu poate fi înțeles, doar trăit.”
📙 2. Balthazar (1958)
Este o reinterpretare a volumului Justine, oferită printr-un manuscris adnotat de Balthazar, un prieten și cabalist, membru al „Școlii de Mistere”.
-
El demontează toate presupunerile naratorului.
-
Adevărurile „absolute” se relativizează: relațiile, intențiile, vinovățiile capătă noi valențe.
-
Introduce rețele de secrete politice, sexuale, religioase, toate legate de Alexandria.
„Nimic nu este așa cum ai crezut. Aceasta este regula orașului și a sufletului.”
📕 3. Mountolive (1958)
Este singurul volum scris la persoana a treia, oferind o viziune exterioară și mai „obiectivă” asupra evenimentelor.
-
Titlul provine de la numele unui diplomat britanic, David Mountolive, implicat în intrigile politice ale Alexandriei și în povestea cu Justine.
-
Aici înțelegem dimensiunea geo-politică a intrigii: conspirații legate de conflictele interetnice (arabi, evrei, greci), de poziția Egiptului în contextul colonialismului.
Un contrapunct sobru la subiectivismul primelor volume.
📗 4. Clea (1960)
Este romanul timpului și al vindecării. Naratorul se întoarce la Alexandria după război. Se întâlnește cu Clea, pictoriță și fostă prietenă a lui Justine, cu care începe o relație matură.
-
Romanul este un imn al reconcilerii cu trecutul, al creației artistice ca vindecare.
-
Alexandria e pe cale să dispară — războiul a distrus lumea veche.
-
Clea este figura maternă, luminoasă, opusul Justinei.
„Tot ce este viu caută formă — și suferința este lutul din care ne construim.”
🎭 Personaje principale
| Personaj | Descriere |
|---|---|
| Naratorul | Scriitor englez; martor și participant la evenimente. |
| Justine Hosnani | Femeie fascinantă, melancolică, cu trecut incert. |
| Nessim | Soțul ei, bancher, implicat în conspirații. |
| Balthazar | Doctor evreu și cabalist, simbolul înțelepciunii. |
| Mountolive | Diplomat britanic, rațional și politic. |
| Clea | Artista care aduce armonia și renașterea. |
🧠 Teme majore
-
Relativismul adevărului: adevărul este filtrat prin lentilele afective, culturale și temporale.
-
Memoria și reconstituirea trecutului
-
Eros și Thanatos: iubirea ca forță de distrugere și creație
-
Politica colonială, Orientul și Occidentul
-
Orașul ca personaj: Alexandria este un organism viu, un teatru al fantasmelor și al istoriei.
✍️ Stilul lui Durrell
-
Liric, dens, baroc, influențat de Proust și Joyce.
-
Utilizarea frecventă a citatelor, simbolurilor, filosofiei gnostice, cabalei, sufismului.
-
Descrierile senzoriale creează o atmosferă hipnotică.
📚 Traduceri în limba română
-
"Cvartetul din Alexandria" a apărut integral la Editura Univers (traducere de Antoaneta Ralian), și apoi în ediții ulterioare.
-
De asemenea, unele volume au fost publicate separat.
🔚 Concluzie
The Alexandria Quartet nu este doar un roman, ci un sistem literar în sine. Este un labirint narativ despre iubire, cunoaștere, iluzii, cu o frumusețe decadentă ce amintește de ultimele străluciri ale unei civilizații cosmopolite în pragul disoluției. Dacă ești interesat, pot realiza o hartă a personajelor, o lectură simbolică sau o analiză a influențelor filosofice (de la Freud la gnosticism)
ChatGPT a spus:
Desigur. Vom continua lectura tetralogiei The Alexandria Quartet de Lawrence Durrell printr-o analiză pe trei direcții:
🗺️ I. Hartă a personajelor și relațiilor dintre ele
Tetralogia este construită pe o rețea densă de relații umane – erotice, politice, spirituale – care se înlănțuie și se reconfigurează de la un volum la altul, odată cu schimbarea perspectivelor.
| Personaj | Rol / Relații |
|---|---|
| Naratorul (darley) | Scriitor britanic, martor și amant al Justinei; amant ulterior al Cleei; discipol spiritual al lui Balthazar. |
| Justine Hosnani | Soția lui Nessim; amantă a naratorului și a altora; simbol al misterului feminin și al Alexandriei însăși. |
| Nessim Hosnani | Soțul Justinei; bogat bancher copto-arab; implicat în conspirații politice secrete; iubire platonică pentru narator. |
| Balthazar | Doctor evreu, homosexual, cabalist; cel care oferă „corectura” asupra versiunii naratorului; inițiat într-o ordine ocultă. |
| Clea | Pictoriță, prietenă a Justinei, fostă iubită a lui Balthazar; devine iubita naratorului în vol. IV; simbol al regenerării. |
| Mountolive | Diplomat britanic, legat de familia Hosnani; aduce o viziune „realistă” asupra intrigii. |
| Capodistria | Asasin politic; om periculos și magnetizant; apare din umbră în conspirații. |
| Pursewarden | Scriitor britanic, mentor al naratorului; sinucigaș; simbol al artei și al disperării; figura profetului tragic. |
👉 Alexandria însăși devine un personaj colectiv, cu suflet propriu, reflectat în fiecare protagonist.
🔍 II. Lectură simbolică a tetralogiei
Durrell recurge la simbolism de ordin erotic, religios, gnostic și alchimic, cu intenția de a transforma orașul și personajele în arhetipuri.
🧙 Justine – femininul inițiator și distrugător
-
Figura unei Salomé moderne sau a unei Lilith alexandrine.
-
Este o reprezentare a Sophiei căzute (gnosticism), a cunoașterii corupătoare.
-
Pentru narator, este Erosul devastator; pentru Balthazar, enigma feminină; pentru Nessim, păcatul originar.
🧙 Balthazar – gnostic și cabalist
-
Participă la o „Școală de Mistere” ce reflectă tradițiile ezoterice ale Alexandriei elenistice.
-
Manuscrisul lui e ca o „corectură” a realității – adevărul ocult, cunoașterea invizibilă.
-
Numele lui amintește de unul dintre cei trei magi: cel ce aduce înțelepciunea.
🌍 Alexandria – centru simbolic
-
Este orașul-labirint, sincretic și decadent: arab, grec, britanic, evreiesc.
-
Simbolizează subconștientul colectiv: un spațiu al visului, erotismului și moartei.
-
Este și orașul-matriță, unde sufletele se modelează și se distrug.
🎨 Clea – maternitate spirituală
-
Reprezintă Arta ca formă de vindecare.
-
Ea este opusa Justinei: senină, echilibrată, creativă.
-
Îi redă naratorului armonia dintre eros și logos.
📚 III. Influențe filosofice și psihanalitice
1. Freud și psihanaliza
-
Memoria este selectivă și distorsionată; fiecare personaj retrăiește trecutul prin proiecții, dorințe și regrete.
-
Iubirea este obsesivă, marcată de dorință inconștientă și repetiție compulsivă.
-
Tema transgresiunii și a vinovăției freudiene apare în relația Narator–Justine–Nessim.
2. Jung: arhetipuri și inconștient colectiv
-
Personajele corespund unor arhetipuri jungiene:
-
Justine – Anima întunecată
-
Clea – Anima luminoasă
-
Balthazar – Înțeleptul
-
Pursewarden – Umbra artistului tragic
-
-
Orașul Alexandria este spațiul simbolic al inconștientului colectiv: orașul viselor și al miturilor personale.
3. Gnosticismul și spiritualitatea alexandrină
-
Balthazar și Școala de Mistere sunt avataruri moderne ale gnosticismului elenistic.
-
Personajele par prinse într-un ciclu karmic, unde iubirea și suferința conduc către o revelație a eșecului existențial.
-
Alexandria este văzută ca un Pleroma decăzut, un centru mistic ruinat de iluzii.
🔚 Concluzie
The Alexandria Quartet este mult mai mult decât o poveste de dragoste. Este o orchestrare simbolică a pasiunilor umane, a filosofiei timpului și a relativității adevărului, inspirată de Freud, Jung, Proust, gnosticism și teoria cuantică.
Dacă dorești, pot realiza:
-
o lectură cronologică a intrigii (pentru că nu e lineară);
-
o paralelă între Clea și Beatrice dantescă;
-
o analiză comparativă între Durrell și Proust sau între Alexandria și Veneția lui Thomas Mann.
Ai spus:
ChatGPT a spus:
Desigur. Tetralogia The Alexandria Quartet de Lawrence Durrell (1957–1960) este construită pe o structură cvadridimensională: primele trei volume oferă perspective diferite asupra acelorași evenimente (spațiu), iar al patrulea adaugă o dimensiune temporală (timp). O lectură cronologică a intrigii înlătură distorsiunile narative pentru a reconstitui firul "real" al evenimentelor.
📘 I. Înainte de roman: contextul istoric și personal
-
Anii ’30 – începutul anilor ’40: Alexandria cosmopolită în perioada interbelică și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
-
Familia Hosnani (copți bogați, filantropi, bancheri) se află în centrul societății alexandrine.
-
Mountolive, tânăr diplomat britanic, are o relație amoroasă cu Leila Hosnani (mama lui Nessim).
-
Nașterea lui Nessim (crescut în umbra mamei și cu idealuri religios-politice mistice).
📘 II. Evenimentele în ordine cronologică
🕰️ 1. Intrigile politice și sociale din fundal (anii '30–început '40)
-
Nessim devine implicat într-o conspirație panarabă anti-britanică, împreună cu Capodistria și alți conspiratori.
-
Familia Hosnani folosește averea și influența pentru a susține mișcările naționaliste.
-
Mountolive, devenit ambasador britanic, descoperă trădarea familiei Hosnani, dar este obligat de diplomație să închidă ochii.
-
Apar tot mai multe semne de tensiune între anglo-egipteni și arabii autohtoni.
💔 2. Triunghiul amoros: Darley – Justine – Nessim
-
Naratorul (Darley), tânăr poet britanic, se îndrăgostește de Justine, soția lui Nessim.
-
Justine, complexă și volatilă, are multiple relații (inclusiv cu Balthazar și cu Arnauti, fostul soț).
-
Nessim este conștient de relația dintre soția sa și Darley, dar nu intervine, întrucât o iubește obsesiv.
-
Darley trăiește o experiență inițiatică a iubirii, care se dovedește însă iluzorie.
🩸 3. Criza și momentul de ruptură
-
La un bal mascat organizat de Nessim, Capodistria încearcă să-l asasineze pe un înalt oficial britanic.
-
Atentatul eșuează, dar declanșează căderea conspirației.
-
Mountolive intervine pentru a dezvălui rețeaua politică, dar este sfâșiat între datorie și vechile legături.
-
Nessim intră într-un exil simbolic, iar Justine se prăbușește psihic.
📘 III. După criză: retragere, reflecție și reconstrucție
🕊️ 4. Retragerea lui Darley pe o insulă grecească (finalul lui Justine)
-
Aici își scrie versiunea evenimentelor (volumul Justine), dar nu are toate datele.
-
Primește mai târziu manuscrisul interlinear de la Balthazar, care îi "corectează" narațiunea.
📖 5. Relectura trecutului cu ajutorul lui Balthazar și a memoriei (vol. Balthazar)
-
Aflăm detalii esențiale despre homosexualitatea reprimată a lui Pursewarden, dragostea neîmpărtășită a Cleei, rolul ocult al Balthazarului.
-
Triunghiul erotic este doar o fațadă a unei rețele mai vaste de pasiuni și vinovății.
🌪️ 6. Perspective politice și istorice (vol. Mountolive)
-
Roman narat la persoana a III-a, oferă un cadru obiectiv.
-
Descoperim detalii concrete despre conspirația Hosnani, acoperită anterior de voalul pasiunilor erotice.
📘 IV. Concluzia: timp, iertare și reconstrucție (Clea)
🎨 7. Reîntoarcerea lui Darley în Alexandria după război
-
Orașul s-a schimbat, personajele sunt fie moarte, fie transformate.
-
Clea, pictoriță, a evoluat spiritual și artistic.
-
Darley se reîndrăgostește de ea – un nou tip de iubire, matură și echilibrată.
🪞 8. Transfigurarea trecutului
-
Viața anterioară pare un vis sau o pictură suprarealistă.
-
Clea pierde o mână într-un accident – semn al sacrificiului și al înnoirii.
-
Darley înțelege că realitatea nu este unică: timpul și memoria sunt fluide, iar adevărul e mereu incomplet.
🧭 Sinteză cronologică simplificată
-
Anii ’30: Mountolive și Leila, începuturile complotului.
-
Anii ’40: Dragostea Darley–Justine, atentatul, căderea rețelei.
-
Imediat după: retragerea lui Darley, manuscrisul lui Balthazar, clarificări.
-
Post-război: Clea, maturizare, înțelepciune, armonie.
lire pour l’Egypte : Le Quatuor d’Alexandrie Lawrence DURRELL
https://netsdevoyages.car.blog/2011/01/24/lire-pour-legypte-le-quatuor-dalexandrie-lawrence-durrell/
Lawrence Durrell, le magnifique
VIDÉO INA - Durrell, l'auteur du Quatuor d'Alexandrie aurait cent ans. Plusieurs inédits et rééditions saluent sa mémoire.
Durrell appelait ça «l'esprit des lieux», Spirit of Place, pour reprendre le titre original d'un de ses livres. Comprenons, la magie des lieux, ensorcelante ou voluptueuse, lyrique ou frénétique. Mais Durrell, ce n'est pas que l'Alexandrie du Quatuor, ou le baguenaudeur enchanté des îles grecques, comme Lowry n'était pas que le diplomate errant sous le volcan mexicain, ou Conrad l'homme des bateaux et du Congo. Né en 1912 aux Indes coloniales, au pied de l'Himalaya, citoyen anglais d'ascendance irlandaise, élevé à Canterbury, Durrell a été le chantre de tous les ailleurs, avec pour moyeu central la Méditerranée, même s'il a passé les trente dernières années de sa vie dans le Languedoc, où l'ex-diplomate-écrivain, journaliste et poète s'est éteint, en 1990, à 78 ans. «La Méditerranée, c'est la capitale, le cœur et le sexe de l'Europe», avait-il lâché dans un entretien accordé à Marc Alyn*. Le centenaire de sa naissance est fêté par un feu d'artifice éditorial: réédition du fameux et opulent Quatuor d'Alexandrie (achevé à la fin des années cinquante), toujours chez son éditeur historique Buchet Chastel, la mise en poche des chypriotes Citrons acides («Libretto»), un inédit de jeunesse (Petite musique pour amoureux) et une plongée voyageuse dans l'univers de Durrell publiée par La Quinzaine littéraire/Louis Vuitton sous le titre Dans l'ombre du soleil grec. Dirigé par Corinne Alexandre-Garner, ce gros volume fait le tour des lieux durrelliens, composé d'extraits et de commentaires, complétés, et c'est la bonne surprise, de peintures de l'auteur (paysages, portraits, fleurs multicolores…), tous empreints d'une grande force picturale. Dessins, aquarelles, poèmes, proses, essais… Pour Durrell, tout acte de création a constitué un «raid contre l'inarticulé», mais toujours sous le regard des Néréides.
Une influence shakespearienne
L'écrivain est vraiment né en 1935. C'est l'année où il entreprend sa copieuse correspondance avec Henry Miller après le choc du Tropique du cancer, la publication d'un roman d'apprentissage qu'il reniera par la suite (Petite musique pour amoureux), l'abandon de la vie de bohème et le départ pour Corfou. Là, réfugié dans une petite maison abandonnée, il passe ses heures avec les pêcheurs, nage et écrit. En sort son grand livre de la révolte absolue, Le Carnet noir, sous l'influence de Shakespeare et de D. H. Lawrence. De cette Grèce qu'il découvre et aime à en mourir, avec «la pauvreté nue qui donne la joie sans l'humiliation (…), les tavernes avec leurs couronnes de laurier, les agneaux rôtis à la broche pour Pâques, les héros barbus, les petits saints de renommée locale…». Il quitte l'île ionienne pour rejoindre l'Égypte, en pleine Seconde Guerre mondiale. Alexandrie, la ville-métaphore, ce «grand pressoir de l'amour» ; moderne cosmopolis où cohabitent Grecs, Italiens, Juifs, Coptes, Bédouins, Anglais et futures vedettes de la chanson française. Alexandrie, c'est aussi le berceau des poètes: Ungaretti, Schéhadé, Cavafis… Déjà, Durrell revendique son héraldisme: attitude qui consiste à remplacer le temps par l'espace, ou plutôt par une «existence spatiale, avec ses qualités magiques». Chez lui, le paysage agit comme le temps chez Proust. «Tout ce qui sort de moi est un paysage.» Employé par le Foreign Office et le British Council, Durrell est nommé, avant de partir, contraint, pour l'Argentine, «directeur des relations publiques pour les îles du Dodécanèse». Il retrouve la Grèce, à Rhodes, «l'île de la rose» pour deux ans. Il y achève Cefalù, un de ses maîtres livres, et publie quelques poèmes. Cette Grèce matricielle, avec ses gras orangers, les «jours immuablement bleus», «le printemps égéen en équilibre sur un fil», les frissons de la mer, les visages boucanés, «le tourment ensommeillé d'une mandoline». Vénus et la mer sera son hommage à Rhodes, paru en 1953.
La période yougoslave du diplomate Durrell est moins connue, mais bien mise en valeur par Alexandre-Garner. Il déteste Belgrade mais s'enchante de Sarajevo, qui lui évoque «quelque dessin de la fin du XIXe siècle». Après quatre années balkaniques, c'est le retour à la source méditerranéenne. Durrell choisit Chypre, où il vivra de 1953 à 1957, le temps d'achever Justine et Balthazar. Il écrit à Miller: «C'est un morceau de l'Asie Mineure parti à la dérive dans la mer. Ce n'est pas la Grèce: c'est le Moyen-Orient: odeur de Turquie et d'Égypte.» C'est dans le Gard, à Sommières, qu'il achève Le Quatuor d'Alexandrie, avec Mountolive et Clea. À 45 ans, il a tout lâché pour se consacrer entièrement à l'écriture. Sommières, «une petite ville médiévale assoupie», là où «la vie quotidienne a conservé toute l'authenticité calme d'un vers de Molière». Suivront d'autres livres (dont le merveilleux Iles grecques), des hommages à la Provence, d'autres rencontres, des drames (le suicide de sa fille Sappho), quelques escapades en Méditerranée…
VIDÉO INA - Rencontre avec l'écrivain Lawrence Durrell:
«Dans l'ombre du soleil» grec de Lawrence Durrell, La Quinzaine/Louis Vuitton, «Voyager avec», 380 p., 28 €.
«Petite musique pour amoureux» de Lawrence Durrell, traduit de l'anglais par Annick Le Goyat, Buchet Chastel, 400 p., 25 €.
«Le Grand suppositoire, entretiens avec Marc Alyn» de Lawrence Durrell, Belfond, 1972.
'Alexandrie de Lawrence Durrell, encore et toujours
Vingt ans après la mort de l'écrivain Lawrence Durrell, retour à Alexandrie. La cité, matrice de son «Quatuor», en est l'un des personnages principaux. Le temps a passé sur la ville mythique, mais l'atmosphère et le charme demeurent.
Lawrence Durrell a disparu il y a vingt ans, le 7 novembre 1990. L'écrivain britannique avait trouvé dans le village de Sommières, dans le Gard, le dernier asile d'une vie de bohème. Né en Inde, Durrell avait fui la grisaille britannique pour des pays ensoleillés. Cette errance le conduisit à Alexandrie, où il vécut les dernières années de la Seconde Guerre mondiale.
La ville brillait alors de son dernier éclat. Enrichie par le commerce du coton, elle était devenue l'un des principaux ports de cette partie de la Méditerranée. Espions, diplomates et armateurs grecs se croisaient dans les salons du Cecil Hotel ou dans le restaurant Trianon. Durrell aima autant qu'il détesta la cité portuaire. «C'est une mort, une mort de tout l'être chaque fois que l'on prononce le mot Alexandrie, Alexandrie», écrit-il dans le premier tome du Quatuor.
Le Cecil Hotel, dans lequel séjourna Lawrence Durrell, a été construit en 1929. C'est un grand bâtiment de style Art déco situé dans le centre de la vieille ville, à l'angle de la place Saad Zaghloul et de la corniche, la promenade du bord de mer à Alexandrie. Derrière la porte à tambour en vieux bois et cuivre poli se trouve le hall d'entrée : colonnades ornées de silhouettes de danseuses, sol de marbre blanc et noir, groom nubien et bouquets d'oiseaux de paradis. Au fond du lobby, le ballet huilé des anciens ascenseurs. A droite, dans la salle qui sert de restaurant, un immense miroir occupe tout un pan de mur. Le lecteur du Quatuor y verra «la grande glace du Cecil, devant la porte ouverte du dancing», par laquelle le narrateur rencontre la sombre Justine un soir de bal.
Rien de mieux, pour découvrir la ville, que d'empocher un tome du Quatuor et de baguenauder dans les rues au cordeau qui encadrent l'immense baie. Le promeneur constatera alors que, malgré les années, Alexandrie n'a pas vraiment changé. Comme Durrell jadis, il pourra admirer «le piétinement des silhouettes blanches aux abords de la gare. Les magasins qui se remplissent et se vident comme des poumons dans la rue des S?urs. Les pâles rayons du soleil d'après-midi qui s'allongent et éclaboussent les longues courbes de l'Esplanade, et les pigeons, ivres de lumière, qui se pressent sur les minarets.»
Sur la droite en sortant du Cecil Hotel se trouve la rue Nebi-Daniel. Elle a le même âge que la ville: 2341 ans. En la remontant, on croise les échoppes des bouquinistes, celles des marchands de parfums ou des vendeurs de jus de fruits. Constantin Cavafy vécut les vingt-cinq dernières années de sa vie dans la petite rue qui la longe sur quelques mètres et qui porte désormais son nom. Deux textes du poète grec concluent Justine, le premier tome du Quatuor. Dans les années 20, à l'époque où y vivait Cavafy, elle s'appelait la rue Lepsius et ses établissements étaient bien connus des messieurs. La ruelle est aujourd'hui paisible. On y entend des rires d'enfants et le pépiement des moineaux dans les ficus. Dans une impasse attenante, un café populaire sert du thé et de l'hibiscus brûlant aux habitués qui s'invectivent en rigolant d'un trottoir à l'autre. L'appartement du poète est situé au deuxième étage du numéro 4. Pour éviter de déranger le gardien dans son sommeil, on visite sans bruit ces pièces où dorment les meubles et les ouvrages de Cavafy. La villa dans laquelle vécut Lawrence Durrell n'a pas eu droit à ce traitement spécial. On la trouve un peu plus loin, au 19 rue Maamoun, de l'autre côté de la gare. Délabrée, elle sert aujourd'hui de dépôt au vendeur de fruits et de légumes qui a installé son échoppe devant le portail. Moyennant un petit billet, il laisse entrer sans trop ronchonner les visiteurs dans la cour pour mieux y faire courir leur imagination, en regardant les murs lézardés.
Retour dans le centre-ville, non loin de la rue Cavafy, derrière les rideaux bleu et blanc du café Elite. Ici, des Alexandrins francophones se retrouvent pour boire de la Stella, la bière locale, et bavarder dans un français charmant, plein de «r» sonores et de locutions surannées. Le café Elite est situé dans le quartier des cinémas: Métro, Amir, Rialto. Le décor de ce dernier n'a pas évolué depuis son ouverture. Elle remonte à une date si lointaine que Medhet Ibrahim, le vice-président du cinéma, est bien en peine de la citer. Dans l'immense salle, des hommes en galabeya immaculée fument des cigarettes Cléopatra et mangent des graines de tournesol en regardant une bruyante comédie sortie des studios du Caire.
Après quelques journées passées à Alexandrie, il est bon de quitter la ville afin de trouver la paix du désert, suivant en cela l'exemple de Justine et de Nessim. Dans le roman, le riche mari de la jeune femme crée pour elle en plein désert «une oasis en miniature -où elle pourrait loger ses trois chevaux arabes et passer le plus chaud de l'été à se baigner et à courir le désert». A quelques heures de voiture d'Alexandrie, au bout d'une route rectiligne, se trouve l'oasis de Siwa. Cette mer de palmiers perdue au c?ur du désert est le lieu idéal pour se débarrasser des fatigues de la ville. Mohamed Fawzy vit en bordure de l'oasis. Ce jeune artiste alexandrin a décidé de s'y installer malgré la perplexité des habitants. «J'essaye d'initier les enfants à l'art, c'est un travail difficile car les gens d'ici n'y voient aucun intérêt», explique-t-il en souriant doucement. La solitude de cet artiste résonne comme un écho à celle dont s'enveloppait Lawrence Durrell à l'époque où il habitait Alexandrie: «Je m'assieds dans ma tour et écoute les idées qui se déplacent à l'intérieur», écrivait-il alors.
Bob DALBAN
le
Bel article mais qui donne une image bien idyllique d'Alexandrie. La ville est aussi envahie par les poubelles qui jonchent la plupart des trottoirs, par les automobiles qui créent un vacarme infernal 20 heures sur 24... Bref, une cité devenue particulièrement difficile à vivre.