80 de ani de la scufundarea navei „Struma”, ultimul vas cu emigranţi evrei care a plecat din Portul Constanţa. Povestea singurului supravieţuitor
20 februarie 2022, 10:52, de Mariana Iancu
Vasul Struma FOTO WIKIPEDIA
La 24 februarie 1942, nava „Struma“, pe care erau îmbarcaţi 770 de evrei care se refugiau în Palestina, a fost torpilată de un submarin sovietic în Marea Neagră. David Stoliar, singurul supravieţuitor, a murit în 2014, în SUA, la vârsta de 92 de ani. „Struma” a fost ultimul vas cu emigranţi români evrei care a părăsit portul Constanţa în anul 1941, drama pasagerilor săi fiind elocventă pentru condiţiile în care se desfăşurau transporturile de emigranţi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Soarta a făcut ca să fie un singur supravieţuitor, un tânăr, pe nume David Stoliar, din Bucureşti, datorită căruia opinia publică a aflat multe dintre dramele care au avut loc atunci, la bord. David Stoliar avea 19 ani atunci când s-a îmbarcat pe nava Struma din Portul Constanţa, ce urma să îl ducă în Palestina, pe pământurile strămoşilor săi. Trăia în România, după ce mama sa, care se mutase la Paris, l-a trimis în Bucureşti în ideea că va fi mai în siguranţă acolo. Intuiţia femeii a fost corectă, ea găsindu-şi sfârşitul în camerele de gazare de la Auschwitz. „Tatăl meu a plătit un preţ exorbitant pentru un bilet pe Struma. Echivalentul, probabil, a 1.000 de dolari azi. Mi-a cusut un brâu de piele pentru bani şi mi-a cumpărat o haină groasă. Aceste două lucruri m-au ajutat să supravieţuiesc. Tata a plâns amarnic când am plecat. Mulţumită lui, am evitat terorile regimului fascist din România, care era aliată cu Germania nazistă“, a relatat David Stoliar în rarele sale interviuri.
David şi Marda Stoliar, o viaţă. FOTO Arhivă personală Marda Stoliar
Vaporul „Struma“, ce urma să transporte evreii în Palestina, aparţinea armatorului grec Jean Pandelis. El fusese cumpărat de la bulgari, având o vechime de 40 de ani. Vasul cu care se transportau vite şi lână purtase numele „Makedonia“, iar după recondiţionare fusese botezat „Struma“. Vaporul a părăsit Portul Constanţa la 12 decembrie 1941, având la bord aproximativ 800 de pasageri, cu destinaţia Palestina. Vasul era comandat de Grigor Tomofev Garbatenco, care era secondat de Lazăr Ivanof Dikof, ambii bulgari. Cert este că vasul „Struma“ a eşuat pe un banc de nisip la scurt timp după ce a părăsit Portul Constanţa, după ce i s-a stricat motorul, în zona cuprinsă între Tuzla şi Costineşti. Recepţionând semnalele SOS, Căpitănia Portului Constanţa a trimis remorcherul „Istria“ în ajutorul lui, care a reuşit să-l scoată iar în larg. După ce motorul a fost reparat, nava a plecat din nou în călătorie. Vasul nu avea medic la bord şi nici ofiţer radiotelegrafist. Contraamiralul Constantin Necula, care a comandat remorcherul „Istria“, îşi expunea consideraţiile într-o carte pe care a scris-o despre tragedie: „Struma a avut un echipaj foarte slab pregătit şi o dotare nautico-hidrografică insuficientă pentru misiunile primite. Căpitanul nu era pregătit pentru navigaţia de larg şi astronomică. Îi lipseau sextantul şi alidalelele (n.r. - un instrument de navigaţie destinat măsurării direcţiilor pe mare). Busola era rudimentară, fără sistem de compensare. I-au lipsit toate mijloacele de comunicaţii“. Ajuns în apele teritoriale turceşti, vasul „Struma“ a fost silit să rămână în rada portului Istanbul până la 23 februarie 1942. Pasagerii de pe vas nu aveau certificate de imigrare în Palestina, teritoriu aflat sub mandatul britanic. În seara zilei de 23 februarie 1941, autorităţile turceşti au dat ordin ca vasul să fie trimis cu forţa în Marea Neagră. Un pluton de ostaşi turci s-a urcat la bord şi a tăiat lanţul ancorei. Vasul plin cu oameni a fost abandonat la cinci mile marine de ţărm. Duminică, 24 februarie, la ora 9.30, vasul a fost lovit în plin de o torpilă lansată de un submarin sovietic, SC-213, şi s-a scufundat. Suflul exploziei l-a aruncat pe David în apă, iar el s-a agăţat de o bucată de lemn, pe care a plutit în derivă. Oamenii piereau în jur şi chiar ofiţerul I, un bulgar care reuşise să stea lângă el câteva ore, a murit sub ochii lui. „Atunci mi-am pierdut orice speranţă. Eram atât de aproape de ţărm, încât auzeam zgomote de motoare, dar nimeni nu venea să vadă dacă există supravieţuitori după dezastru“, avea să-şi amintească David. După o zi de stat în apa rece, a fost salvat de o barcă turcească. Autorităţile l-au arestat şi l-au eliberat după mai multe zile. Nu avea acte şi niciun ban. Evreii din Turcia I-au făcut rost de documente şi David a reuşit să ajungă în Haifa, unde ulterior s-a înrolat în Armată. Supravieţuind dezastrului de pe „Struma“, scăpând de deportare şi traversând continente, David Stoliar a avut o viaţă lungă. A închis ochii la 1 mai 2014, în Bend, Oregon, Statele Unite ale Americii.
Comemorare la Constanţa. La invitaţia Ambasadei Statului Israel în România, Şeful Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), contraamiral Mihai Panait, participă la ceremonia organizată marţi, 22 februarie, ora 12.00, în portul Constanţa, pentru comemorarea victimelor tragediei produse la data de 24 februarie 1942, prin scufundarea navei „Struma”, în Marea Neagră. La ceremonia care va avea loc la Terminalul Pasageri din portul Constanţa, au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice civile şi militare, pentru a-i comemora pe cei peste 760 de evrei români care au pierit în urmă cu 80 de ani, în apele mării, pe fondul evenimentelor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
==============================================================
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire