Emil Georg Bührle, marchand d’armes et collectionneur…
Sursa foto: www.bundesregierung.de domeniu.
« Je dirais plutôt qu’un vrai collectionneur est au fond un artiste manqué. Le collectionneur se caractérise par la qualité de son choix et par la réunion judicieuse des œuvres d’art. »
Emil Bührle.
Actuellement et jusqu’au 21 juillet, une soixantaine d’œuvres impressionnistes et postimpressionnistes exceptionnelles, issues de la prestigieuse collection de l’industriel et marchand d’armes allemand Emil Bührle, font l’objet d’une magnifique exposition au Musée Maillol.
Etudiant en philosophie, littérature et histoire de l’art, Emil Bührle, qui s’intéresse très tôt aux maîtres anciens, découvre Monet et les artistes impressionnistes en 1913 à la Galerie Nationale de Berlin.
Après son mariage avec la fille d’un riche banquier, il investit dans les parts de l’usine d’armement Oerlikon et s’installe en Suisse, où vivent de nombreux collectionneurs d’impressionnistes.
Durant les années 30, Oerlikon fournit armes et munitions à la République de Weimar, dont le réarmement est prohibé suite au traité de Versailles. Une activité qui va permettre à Emil Bührle de décupler sa fortune en quelques années, et d’en injecter une large partie dans l’acquisition d’œuvres d’art. Mais ce statut de fournisseur de la Wermacht s’avérera à double tranchant à l’issue du conflit mondial, et vaudra à Oerlikon de figurer sur la « liste noire » des Alliés au sortir de la guerre.
Pour le conseiller et l’assister dans ses acquisitions, Emil Bührle, bien connu sur le marché de l’art en raison de l’importance de ses achats, fait appel à divers marchands, dont certains le suivront durant des années, tels Fritz Nathan, qui a fui Munich pour s’installer à Bâle, ou Frank Lloyd.
La Seconde Guerre Mondiale va voir émerger sur le marché de l’art des milliers d’œuvres à l’origine parfois plus que douteuse, et très souvent spoliées à des marchands d’art ou des familles de confession juive. Avec son statut d’état « neutre », une grande partie de ces œuvres va prendre le chemin de la Suisse, où réside Emil Bührle. Une nation qui accepte plus volontiers sur son territoire les œuvres de collections juives que les Juifs eux-mêmes.
Très probablement exposées dans la « Salle des Martyrs » du Jeu de Paume, treize toiles spoliées, et sans doute achetées en toute bonne foi, vont rejoindre la collection d’Emil Bührle. En 1942, quelques 125 œuvres dites « dégénérées » sont vendues par la Galerie Fischer de Lucerne. Il en acquiert une dizaine, dont La liseuse de Camille Corot, et Avant le départ de Degas, toutes deux volées à Paul Rosenberg.
« Je sais qu’à Paris l’on vend mes biens et que probablement ils trouveront asile en Suisse afin qu’ils puissent mieux disparaître. Tout cela se solutionnera à la fin de la guerre et j’espère bien les retrouver ».
Lettre de Paul Rosenberg à Walter Feilchenfeldt, 1942.
Après la guerre, lorsqu’il apprends l’origine des toiles qu’il a acquises, Emil Bührle les restitue à leurs propriétaires, et les rachète immédiatement lorsque cela est possible.
Riche de plus de 600 œuvres à sa mort en 1956, dont 103 acquises la seule année 1954, la collection Emil Bührle compte aussi bien des toiles de maîtres vénitiens ou du siècle d’or hollandais que des impressionnistes : Paul Cézanne, Edouard Manet, Henri Fantin-Latour, Auguste Renoir, parmi lesquelles le magnifique Portrait d’Irène Cahen d’Anvers, confisqué en 1942 au profit de la collection de Göring, Amedeo Modigliani, Paul Gauguin, Vincent Van Gogh et Le semeur, soleil couchant, inspiré de Millet et datant de la période arlésienne de l’artiste, une des principales acquisitions de Bührle, André Derain, Maurice de Vlaminck, Eugène Delacroix, le romantique admiré par les impressionnistes, Henri de Toulouse-Lautrec, à qui Emil Bührle voue une fascination presque sans borne, les nabis Bonnard et Vuillard, Pablo Picasso, découvert tardivement et qui entre dans sa collection en 1953 avec L’italienne, ou encore Le champ de coquelicots près de Vetheuil de Monet, l’une des quatre toiles volées lors d’un braquage à la Fondation Bührle en 2008.
Cinquante-sept œuvres de cette collection exceptionnelle – l’une des plus riche du monde -, sont donc actuellement exposées pour la première fois en France au Musée Maillol, en attendant leur installation définitive dans la toute nouvelle extension du Kunsthaus de Zurich, dont l’ouverture est prévue en 2020.
La collection Emil Bührle, jusqu’au 21 juillet 2019 au Musée Maillol.
=========================================================
„Gelée blanche, jeune paysanne faisant du feu” - Pissarro
Tablouri de Pissarro şi Signac, furate de nazişti, ar putea fi vândute în licitaţie pentru 20 de milioane de lire sterline
Trei opere de artă semnate de Camille Pissarro şi Paul Signac, retrocedate recent familiei unui colecţionar evreu, vor fi scoase la licitaţie şi este aşteptat să fie vândute pentru 20 de milioane de lire sterline, potrivit The Guardian.
Trei opere neo-impresioniste care au fost însuşite de nazişti din casele unui colecţionat evreu în timpul ocupaţiei germane în Franţa vor fi licitate la Londra pe 4 februarie.
Lucările de artă, descrise de experţi ca „excepţionale”, au fost recent retrocedate moştenitorilor lui Gaston Lévy, om de afaceri, dezvoltator imobiliar şi colecţionar de artă în anii 1930.
Lévy, care trăia într-un apartament plin de cărţi, tablouri şi obiecte de artă de pe Avenue de Friedland (Paris), împreună cu soţia lui de origine engleză şi fiica lor, a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial după ce a fugit în Tunisia, însă colecţia lui a fost împrăştiată în timpul ocupaţiei.
Două dintre lucrări au fost înapoiate Franţei după război şi au fost expuse la Musée d’Orsay. O a treia, furată din casa de la ţară a lui Lévy, Château des Bouffards - proprietate de pe Valea Loarei - aflat la 150 de kilometri de Paris, a fost găsită ulterior în colecţia germanului Hildebrand Gurlitt.
Thomas Boyd-Bowman, director al departamentului de Artă modernă şi Impresionism de la Sotheby’s, a precizat că este prima dată când lucrările sunt scoase la licitaţie.
Cea mai importantă dintre cele trei este „Gelée blanche, jeune paysanne faisant du feu” al lui Pissaro, care ar putea fi adjudecată contra unei sume mai mari de 12 milioane de lire sterline.
Considerat „unul dintre cele mai impresionante exemple de pointilism”, tabloul a fost realizat de artist în şase luni, a mai spus Boyd-Bowman.
Tehnica, folosită în special de Georges Seurat, a fost adoptată de numeroşi artişti neo-impresionişti.
Celelalte două tablouri sunt semnate Paul Signac: „La Corne d’Or”, cu valoare estimată la 5 - 7 milioane de lire sterline, şi „Quai de Clichy. Temps Gris”, estimat la 800.000 de lire sterline.
Signac era prieten al lui Lévy, care i-a sponsorizat proiectul de a picta 107 porturi franceze în 12 luni.
„Quai de Clichy”, realizat în 1887, a fost cumpărat de Gurlitt între anii 1943 şi 1947, apoi lăsat moştenire fiului său, Cornelius, care a adunat o colecţie de 1.500 de lucrări. El a fost descoperit în timpul unor percheziţii în casele lui din Munchen şi Salzburg, unde au fost găsite şi tablouri semnate de Picasso şi Matisse, care fuseseră furate de nazişti.
Germania a înapoiat „Quai de Clichy” familiei lui Lévy anul trecut. Autorităţile franceze au retrocedat celelalte tablouri Pissarro şi Signac în 2018.
„Este păcat că Musée d’Orsay pierde aceste tablouri, dar este un bun exemplu al unei ţări care acţionează într-o manieră onorabilă. Este lucru corect ce trebuie făcut”, a mai spus Boyd-Bowman.
Este crezut că naziştii au furat din Franţa aproximativ 100.000 de opere de artă în timpul ocupaţiei, dintre care 61.000 au fost înapoiate după război. Aproximativ 2.100 nu au fost încă returnate proprietarilor, care nu au fost identificaţi. Anul trecut, autorităţile franceze au stabilit ca un departament special să se ocupe de anchetarea privind restituirea obiectelor de artă însuşite de nazişti.
======================================================================
Germania a anunţat miercuri
restituirea unei lucrări a pictorului francez Paul Signac familiei
proprietarului său, un agent imobiliar francez de origine evreiască, Gaston
Prosper Lévy, jefuit de nazişti, relatează AFP.
Tabloul, "Quai de Clichy. Temps Gris (opus 156)", face parte
din sutele de lucrări ale colecţionarului de artă germano-austriac Cornelius
Gurlitt, care a murit în 2014. Tatăl său, Hildebrand, a fost însărcinat de
nazişti să vândă opere de artă furate de la evrei sau confiscate pentru
"decadenţă".
"Un număr necunoscut de comercianţi sau colecţionari de artă, au
fost persecutaţi sau jefuiţi de către nazişti (...) acest rău dorim să-l
reparăm", a declarat ministrul german al culturii, Monika Grütters,
într-un comunicat în care a anunţat restituirea picturii.
La moartea sa, Cornelius Gurlitt a numit Muzeul de Arte din Berna
drept moştenitor al colecţiei sale, însă 500 de exemplare care fac obiectul
unor litigii sunt păstrate în Germania.
Restituirile sunt complicate din cauza dificultăţii descoperirii
istoriei pieselor de artă. În plus, după o perioadă de 30 de ani, proprietatea
unei opere de artă nu mai poate fi contestată în Germania.
Totuşi există şi cazuri în care lucrări furate sunt restituite. În cel mai recent caz, un tablou al pictorului francez Thomas Couture, intitulat "Portrait de jeune femme assise", a fost restituit în ianuarie familiei fostului ministru francez de origine evreiască Georges Mandel. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
=========================================================================
Descriere
„Lot cu cele două fiice, dându-i o băutură”
O pictură de mari dimensiuni realizată de Nicolas Poussin, furată de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost returnată proprietarilor legali. „Lot cu cele două fiice, dându-i o băutură” a fost găsit în Padova, nord-estul Italiei, de către o echipă de carabinieri care urmăresc lucrări de artă furate.
===============================================================
Înainte de război, tabloul de 1,2 X 1,5 metri, realizat în ulei de Nicolas Poussin, unul dintre cei mai mari clasici ai picturii franceze, aparținea unui industriaș din Strasbourg pe nume René Bloch. Acesta era descendent al unei vechi familii evreiești alsaciene care trăise de cinci generații în Alsacia, fosta regiune din estul Franței, învecinată cu Germania.
Au rămas loiali Franței chiar și atunci când Alsacia-Lorena a fost cedată Germaniei după războiul Franco-Prusac și până în 1938, când René s-a temut că ambițiile Germaniei, care deja înghițise Austria în martie, se vor îndrepta spre Alsacia. El i-a cerut unui văr din Poitiers să îi ia marea colecție de arte decorative, inclusiv tot mobilierul său. A fugit în Bretania în 1939 și apoi în Statele Unite, unde a murit în 1942.
La sfârșitul lunii ianuarie 1944, ocupanții naziști au străbătut Poitiers, arestând și deportând circa 481 de evrei în lagărele morții. Vărul lui René Bloch s-a numărat printre ei.
Trupele naziste au jefuit apoi proprietățile evreilor deportați. Tabloul pictat de Poussin a dispărut între februarie și august 1944, potrivit Descopera.ro.
Tabloul, ascuns aproape timp de 8o de ani
De îndată ce războiul s-a încheiat, moștenitorii lui René Bloch au început să caute obiectele furate din casa lor, dar fără rezultat. Astfel le-au inclus pe lista Franței cu opere de artă jefuite de naziști (publicată în numeroase volume și suplimente între 1947 și 1949). O fotografie a lui „Lot cu cele două fiice” a apărut în volumul 2 al publicației. Nimeni nu a văzut public tabloul timp de aproape 80 de ani.
A apărut din nou în 2017, când a fost cumpărat din Franța de către un negustor italian de antichități. A fost expus atunci în Belgia și apoi din nou, în 2019, la TEFAF Maastricht, cel mai important târg de artă și antichități din lume, potrivit The History Blog.
Acolo, un istoric de artă olandez, acum rezident în Italia, a recunoscut pictura din fotografia veche ca fiind tabloul Poussin jefuit de la Poitiers, în 1944.
Moștenitorii legali ai tabloului, fiica lui Block, în vârstă de 98 de ani, care locuiește în Elveția, și un bărbat american în vârstă de 65 de ani, au depus o plângere în Italia, anul trecut, declanșând o anchetă a carabinierilor asupra istoricului de proprietate al picturii.
Au percheziționat casa unui alt negustor italian de antichități și au confiscat pictura ca bun furat. Astfel, celebrul tablou realizat de Nicolas Poussin, furat de naziști, a ajuns recent la proprietarii de drept.
----------------------------------------
Trei capodopere furate de nazişti, scoase la licitaţie pentru o sumă impresionantă
Trei capodopere neo-impresioniste care au fost furate de nazişti din casa unui colecţionar evreu în timpul ocupaţiei germane în Franţa vor fi scoase la licitaţie de casa Sotherby’s.
Mai multe tablouri semnate de artişti francezi, furate de nazişti, vor fi scoase la licitaţie la Londra pentru un total estimat de 20 de milioane de lire sterline, arată The Guardian.
Lucrările, semnate de Camille Pissarro şi Paul Signac, au fost catalogate de specialişti drept “excepţionale”. De curând, acestea au fost înapoiate moştenitorilor lui Gaston Lévy, un om de afaceri şi colecţionar parizian din anii 30´.
Lévy, care avea un apartament în care îşi adăpostea colecţia de carte şi opere de artă, pe Avenue de Friedland, la Paris, unde trăia alături de soţia sa de origine engleză, Liliane, şi de fiica lor, a supravieţuit Celui de-al Doilea Război Mondial după ce a fugit în Tunisia. Colecţia sa de artă a fost risipită de ocupaţia nazistă.
Două dintre lucrările deţinute de omul de afaceri au revenit în Franţa după război şi au fost expuse la Musee Musée d’Orsay din Paris. O a treia lucrare, furată din castelul deţinut de Levy pe valea Loire, Château des Bouffards, aflat la 150 km la sud de Paris, a fost descoperit în colecţia comerciantului german de artă Hildebrand Gurlitt.
Thomas Boyd-Bowman, care conduce departamentul de artă impresionistă şi modernă la Sotheby’s, a afirmat că este pentru prima dată când lucrările sunt scoase la licitaţie.
======================================================================
Negoţul cu artă furată pe vremea naziştilor
Retrocedarea lucrărilor de artă furate de la evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial se găseşte şi acum în centrul discuţiilor dintre moştenitorii de drept ai acestor obiecte şi muzee.
"Micii cai albştri" ( Franz Marc)
Circa o treime din evreii care practicau negoţ cu obiecte de artă au fost înlăturaţi din branşă până în 1938. Aproape simultan cu dispariţia acestora, în Berlin apăreau noi comercianţi care scoteau la vânzare obiecte de artă aflate până nu de mult în proprietatea evreilor. Unii fuseseră siliţi să le vândă, alţii au fost pur şi simplu deposedaţi, mulţi au fost constrânşi să emigreze sau au fost deportaţi.
Prin ministerul de resort, regimul naţional-socialist supraveghea şi negoţul cu lucrări de artă. Naziştii au profitat din mai multe puncte de vedere de pe urma prigonirii populaţiei de origine evreiască - afirmă Christine Fischer-Defoy, curator al expoziţiei. Ca exemple sunt prezentate destinele a paisprezece comercianţi din Berlin: victime, făptaşi şi intermediari.
"Salvarea artei" - acesta a fost argumentul cu care mulţi galerişti de succes, acuzaţi de negoţ cu obiecte însuşite de la evrei, s-au apărat după război. Alţii, precum Aflred Flechtheim, au fost urmăriţi de nazişti fiindcă vindeau artă contemporană şi erau de origine evreiască. Flechtheim a părăsit Germania în 1933. Soţia lui, Betty, a rămas cu colecţia sa particulară la Berlin. Cei doi sperau ca regimul nazist să nu dureze mult.
"Dar ea n-a mai putut să iasă din Germania. El a murit în 1937 la Londra, iar Betty era acasă. Urma să fie deportată, dar cu o seară înainte s-a sinucis. Colecţia a dispărut şi nu a fost recuperată nici până în ziua de azi", povesteşte Christine Fischer-Defoy.
1939, evrei alungaţi din Germania nazistă
O situaţie care, opt decenii mai târziu, le-a folosit unor şarlatani în scandalul aşa-numiţilor "vânători de colecţii". Aceştia susţineau că lucrările pe care intenţionau să le comercializeze, nişte falsuri de altfel, provin din colecţia familiei Flechtheim.
Un alt exemplu este cel al lui Paul Graupe, un renumit negustor de artă, de origine evreiască. Graupe a deţinut licenţă până în 1939, după care a fost nevoit să părăsească Germania. A predat afacerea angajatului său Hans Lange. Ulterior, Lange, care prelua toate obiectele din locuinţele evreilor alungaţi sau deportaţi, a devenit cel mai prosper vânzător de obiecte de artă furate din Berlin.
Dar au existat şi comercianţi cu un alt comportament. De exemplu Karl Nierendorf. Nu era evreu şi se ocupa de lucrări de artă modernă. Cândva a refuzat să mai vândă sau să expună în galeria sa tablouri procurate pe căi necinstite.
Expoziţia nu prezintă numai politica regimului nazist vis-a-vis de artă şi planurile de inaugurare a unui "muzeu al Führer-ului" la Linz, ci şi demersurile aliaţilor, iar după război ale guvernului german de recuperare a lucrărilor de artă dispărute. Înregistrarea şi retrocedarea acestora, precum şi stabilirea provenienţei sau a autenticităţii obiectelor au început câţiva ani mai târziu.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire