Tunurile şi tancurile Rusiei se află la porţile noastre. / Evaluari

  Adevărata declaraţie de război a preşedintelui rus către lume

"Rusia este restabilită în integralitatea sa istorică, reuneşte lumea (ruskii mir) şi poporul rus!

Putin a transmis mesajul înfiorător prin consecinţele sale implicite: Ucraina şi-ar putea pierde "statutul de stat" dacă va refuza în continuare să se supună cererilor formulate de Kremlin  (C.U.)

Hari Bucur-Marcu

sâmbătă, 5 martie 2022

 

Prefigurarea viitorului războiului Rusiei in Ucraina

La zece zile de la declanșarea celui mai stupid război din câte sunt consemnate în istoria omenirii (în sensul că este un război neprovocat, nejustificat, fără obiective reale și raționale, ilegal din perspectiva dreptului internațional și imoral după toate normele laice și religioase, ale cărui costuri suportate de agresor, de agresat, dar și de comunitatea internațională sunt disproporționate față de oricare ar fi rezultatul operațiilor militare), ar trebui să aflăm ce ne așteaptă în continuare, folosind pentru aceasta orice metodă de predicție am crede noi că e mai potrivită.

Cu certitudine, metodele comparative sunt complet nepotrivite, deoarece acest război este de fapt o sumă de premiere, la nivelul relațiilor internaționale, dar și la nivelul științei militare, ori al dreptului internațional și al dreptului umanitar internațional. Așa că nu prea e ceva de comparat, decât prin aproximare, ceea ce deja nu mai e valabil, când vrem să folosim comparațiile pentru a obține o imagine despre viitor.

Concret, niciodată nu s-a mai întâmplat, în istoria consemnată, ca un stat puternic militar dar slab în toate celelalte elemente de putere (economică, politică, culturală etc.) să nege valabilitatea normelor și regulilor de comportament internațional al statelor, să considere că este amenințat prin vorbe și să reacționeze la aceste amenințări cu puterea sa militară, în condițiile în care este evident că nu va putea atinge niciun obiectiv politic prin această atitudine.

Și nu numai atât. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca un asemenea stat să fie avertizat că, dacă materializează în teatrul de război această atitudine belicoasă a sa, va suferi sancțiuni cu consecințe grave, chiar vitale, pentru sine, ca stat, dar și pentru publicul național, care îl populează, iar statul acesta să ignore toate aceste avertismente și să ducă la îndeplinire amenințările cu forța, pe care le făcuse anterior invaziei.

În plus, ori mai degrabă în minus, în materializarea amenințărilor cu forța armată, statul acesta agresor a ignorat toate principiile, normele și recomandările artei militare și a trecut la o operație militară pe teren în chip improvizat, dezlânat, incoerent, folosind o trupă slab pregătită în general și complet nepregătită moral, juridic, psihologic și motivațional, trupă nesusținută și nesprijinită de elementele tradiționale de susținere și sprijin, cum sunt cele de logistică, de condiții de odihnă și igienă, ori de asigurare operativă.

Toate astea ca și când războiul declanșat de Federația Rusă asupra Ucrainei ar fi un obiectiv în sine, care să fie atins prin distrugerea cât mai multor obiective civile și prin bulversarea vieții a zeci de milioane de ucraineni. Cu deplină nepăsare față de costuri (inclusiv costurile în vieți omenești ale trupelor proprii) și mai ales față de legile războiului, ceea ce îi transformă pe președintele Rusiei, împreună cu politicienii și generalii săi, dar și cu întreaga trupă care le execută ordinele, în criminali de război, surprinși de întreaga omenire în flagrant.

Deci, metodele comparative sunt evident ineficiente, în cazul de față. Tot ineficientă ar fi orice evaluare instituțională, din care să rezulte o evoluție ulterioară, în condițiile în care președintele ei Putin a scos Federația Rusă din orice rețea instituționalizată mondială, iar în interiorul federației a confiscat decizia strategică în numele său personal, ca unic deținător al dreptului la lovituri nucleare.

Poate vă voi surprinde, dar am să vă propun o metodă mai puțin utilizată în pronosticarea evoluției unui război. Este vorba despre analiza de text.

Am ales această metodă îndemnat chiar de criminalul de război Putin, de dinainte de a deveni criminal de război.

În discursul care a declanșat războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei (cel de dinaintea zorilor zilei de 24 februarie 2022), precum și în precizările verbale ulterioare (inclusiv în anunțul privind ordinul de ridicare a nivelului de alertă nucleară la cel maxim), Putin a făcut referiri la o motivație inedită pentru acest război, dar și pentru eventualul apel la armele nucleare, dacă războiul nu va decurge conform dorințelor și așteptărilor sale. Motivație ce constă în vorbele unor lideri occidentali. Vorbe pe care Putin le-a catalogat ca „amenințătoare”, justificând astfel agresiunea sa.

De exemplu, zicea atunci Putin: „Cei care aspiră la dominarea globală au indicat public Rusia ca fiind inamicul lor”. Desigur, nu există nicio strategie, nicio doctrină, nicio declarație oficială, nicio decizie a vreunui parlament ori măcar vreo poziție oficială a vreunui guvern din Occident care să conțină măcar aluziv desemnarea Rusiei ca inamic al acelei națiuni. Nu mai vorbesc despre vreo organizație sau alianță militară multinațională, cum ar fi Uniunea Europeană ori NATO. De aceea și zice Putin că e vorba doar de vorbe spuse în public, fără să precizeze autorul și contextul acelor vorbe.

Deci, pentru kremlinez, vorbele contează până acolo încât să declanșeze un război în care să piardă mii sau chiar zeci de mii de tineri ruși, să piardă sute de milioane dacă nu zeci de miliarde în tehnică militară distrusă și în rachete și muniție trase degeaba. Ca să nu mai zicem nimic despre distrugerile și crimele săvârșite de trupele rusești, ca urmare a perceperii putiniste a unor vorbe pe care doar el le-a auzit și pe care nu le poate găsi în niciun document cât de cât oficial.

Dacă este pe așa, atunci eu vin și vă propun să analizăm textul discursului acestui Putin, ca să aflăm ce ne așteaptă, pe mai departe.

De ce Federația Rusă, prezidată de Putin, a adoptat această postură belicoasă, irațională și producătoare de costuri imense pentru ea?

 Ne răspunde Putin, care oferea în discursul de la ora 4.00 dimineața, 24 februarie, imaginea „întregului sistem al relațiilor internaționale”, așa cu este formată în mintea sa: „Vechile tratate și înțelegeri nu mai funcționează. Rugămințile și solicitările nu ajută. Orice din ceea ce nu convine statului dominant, puterilor care sunt, este denunțat ca arhaic, perimat și nefolositor. În același timp, tot ceea ce e privit ca folositor (de cel puternic) este prezentat ca adevăr suprem și impus celorlalți indiferent de costuri, în mod abuziv și prin orice mijloace la dispoziție. Cei care refuză să se conformeze devin subiecte ale tacticilor de braț înarmat.”

Adică, exact așa a înțeles Putin că trebuie să fie un stat puternic, în relațiile internaționale, deși în pasajul citat el se referea la un stat puternic generic, pe scena mondială și nu la federația pe care o prezidează.

Deci, de aici și disprețul față de convenții, tratate, acorduri, înțelegeri, norme, legi, cutume internaționale, în condițiile în care cel puternic poate liniștit să le ignore. Tot de aici și alegerea mijloacelor violente, distructive, pentru impunerea voinței celui puternic, desigur „indiferent de costuri”. Și tot de aici, tacticile de braț înarmat.

Rezultă din analiza de text că maximizarea costurilor pe care le are de suportat națiunea rusă nu va schimba nici postura Federației Ruse, de dispreț față de legea internațională și față de valoarea umană, și nici cursul actual al operației militare „speciale”. Adică, putem noi, comunitatea internațională să îi impunem Rusiei ce sancțiuni ne trec nouă prin cap, că războiul nu se va opri de pe urma lor, deoarece el a fost declanșat pe baza unui „adevăr suprem”, stabilit arbitrar de marea putere rusă, care mai este și indiferentă la costurile pe care le presupune asta.

Tot așa, trebuie să reținem că apelul adresat Rusiei la moderație, ori rugămințile și solicitările de oprire a războiului, din rațiuni umanitare „nu ajută”. Adică Putin nu le va da sub nicio formă curs, oricât de sincer ar fi ele făcute.

Dar ce ajută?

Ar ajuta doar completa subordonare a întregii comunități internaționale, dar mai ale a Statelor Unite și aliaților, la pretențiile și comenzile Federației Ruse, care „rămâne una dintre cele mai puternice state din perspectivă nucleară”. Și care „are un anumit avantaj în câteva armamente de top”, ceea ce „nu ar trebui să fie nicio îndoială pentru nimeni că orice potențial agresor va fi înfrânt cu consecințe multiple, dacă și-ar direcționa atacul asupra” Rusiei.

Care ar fi aceste pretenții, impuse cu arma nucleară în mână, de Putin, președintele Federației Ruse?

În primul rând, Occidentul să înceteze să mai „distrugă valorile tradiționale rusești și să îi mai forțeze pe ruși să adopte valorile false (occidentale) prin care să îi erodeze, să erodeze poporul lor din interior, să renunțe la atitudinile pe care ei le-au impus agresiv în țările lor, atitudini care duc la degradare și degenerare, deoarece ele sunt contrare naturii umane”.

 Nu o să cad în capcana de a încerca să ghicesc ce a vrut să zică Putin cu asta. Important este că a zis-o atât de eliptic și de perifrastic încât este clar că de fapt nu și-ar dori ca pretenția asta să îi fie satisfăcută vreodată. Pentru că ea este de fapt doar un pretext pentru postura agresivă a națiunii ruse.

În al doilea rând, americanii să își ia armele și să plece din Europa. Sau, dacă nu din toată Europa, cel puțin din statele membre NATO din Europa Centrală și de Est.

De ce să facă americanii așa ceva? Deoarece prezența lor și a unor elemente de infrastructură militară în statele din apropierea Federației Ruse este percepută la Kremlin ca o avertizare timpurie, similară cu cea din perioada în care Germania lui Hitler se pregătea să invadeze URSS.

Deoarece rușii „știu că în 1940 și la începutul lui 1941 Uniunea Sovietică a mers până acolo unde să prevină războiul sau măcar să amâne declanșarea lui”. Iar pentru asta a ales să „nu provoace potențialul agresor decât în ultimul moment, prin abținerea sau amânarea preparativelor cele mai evidente și mai urgente pe care le avea de făcut, ca să se apere de un atac iminent. Iar când în sfârșit URSS a acționat, a fost prea târziu”. Ceea ce este o lecție a istoriei ce nu mai trebuie repetată, ne spune Putin.

Nici aici nu are rost să comentăm istoria pe care o știe Putin din cine știe ce surse. Reținem doar că, în mintea lui Putin, invadarea Poloniei de către Uniunea Sovietică a fost doar o măsură de pace și de prevenire a războiului cu Germania. Așa cum aceeași minte nu a putut să cuprindă informația că, fără ajutorul masiv american (cam la fel cum procedează acum Statele Unite cu Ucraina), Uniunea Sovietică nu ar fi putut opri ofensiva germană și nu ar fi putut trece la „marele război patriotic”.

În schimb, este important să reținem că adevărata motivare pentru războiul actual, de agresiune neprovocată, nejustificată și ilegală a Rusiei asupra Ucrainei, constă în spaima că Occidentul ar vrea să invadeze Rusia și, ca urmare, preferă să dea ea prima lovitură.

Ceea ce înseamnă că Rusia nu vede vreun alt sfârșit al actualului război în Ucraina, decât cel în care întregul Occident se dezarmează și se îndepărtează de Rusia, lăsând statele membre NATO și UE din Europa Centrală și de Est (cărora Putin le zice textual „teritorii adiacente cu Rusia”) fără nicio putere militară și sub controlul strategic al Federației Ruse, ca teritorii-tampon, menite să ostoiască această spaimă strategică a Moscovei, de invazie a Patriei-Mamă, ca în 1941, vara.

Abia în al treilea rând pretențiile Rusiei, pentru încetarea războiului, ar fi cele legate de Ucraina. Adică „demilitarizarea”, împreună cu „denazificarea”, dar și cu recunoașterea independenței celor două așa-zise republici separatiste, între limitele administrative stabilite de pe vremea când erau subdiviziuni teritoriale în cadrul Ucrainei. Și recunoașterea anexării Crimeii la Federația Rusă, bine înțeles.

Ce rezultă cu claritate din parcurgerea textului propus analizei?

Rezultă că războiul Rusiei în Ucraina este un război cu Statele Unite ale Americii (NATO nici nu contează, deoarece ar fi doar „o unealtă de realizare a politicii externe a Statelor Unite”, ne asigură Putin în discursul său).

Război care, dacă e să ne luăm după kremlinez, ar înceta doar când Statele Unite ar ajunge la un pachet de înțelegeri cu Rusia, privind statutul și regimul statelor europene situate în apropierea Rusiei și care nu întâmplător sunt statele foste comuniste, aflate până acum 30 de ani de partea sovietică a cortinei de fier.

În alți termeni, remarcăm că, de zece zile încoace, Federația Rusă este în război cu Statele Unite ale Americii, război purtat deocamdată pe teritoriul Ucrainei ghinioniste, „neo-naziste” și „militarizate” de către „statele conducătoare în NATO care sprijină naționaliștii de extremă dreaptă și neo-naziștii din Ucraina, cei care nu vor ierta niciodată poporul din Crimeea și Sevastopol pentru că și-au exprimat liber opțiunea de a se reuni cu Rusia”.

Acestea au fost observațiile pe baza cărora zic eu că am putea realiza o analiză pe text, care ne-ar putea duce la câteva concluzii și la cel puțin o previziune.

 O primă concluzie este că, încă de dinainte ca primul soldat rus să pună piciorul pe teritoriul Ucrainei, președintele său Putin decisese că acel soldat trebuie să moară, ca un cost care nu e niciodată prea mare, pentru a demonstra puterea brațului înarmat al Federației Ruse, cea care vrea să reașeze aranjamentele de pace și de securitate în Europa, în înțelegere exclusivă cu Statele Unite ale Americii și în dispreț față de toate celelalte state europene, occidentale doar de o generație și mai mult. State care, la fel ca Ucraina agresată, sunt în mintea celor de la Moscova doar niște „teritorii adiacente cu Rusia”.

Dacă această concluzie este adevărată, asta înseamnă că Putin este dispus să plătească în continuare costuri oricât de mari, pentru realizarea posturii rusești de mare putere, care poate stabili unilateral „adevărul suprem” și care trebuie să fie ascultată cu supușenie de oricare altă națiune, inclusiv de cea americană.

Înseamnă că oricât de mulți soldați ruși vor cădea pe câmpul de luptă din Ucraina, oricât de multă muniție va fi consumată pentru distrugerea localităților ucrainene, oricât de multe se vor aduna cazurile de crime de război, săvârșite de politicienii, generalii și soldații Federației Ruse, oricât de mult va suferi națiunea rusă din punct de vedere diplomatic, politic, economic, cultural, de pe urma sancțiunilor, precum și oricât de izolată va deveni Rusia, mai ales prin maximizarea irelevanței sale ca sursă de materii prime și energie din gaz și petrol pentru Europa Occidentală, președintele ei Putin tot nu va opri războiul, cu distrugerile și crimele sale, până când Statele Unite nu vor conferenția direct, ca între doi poli de putere maximă, pe Planeta Pământ.

Soluția la această perspectivă este evident schimbarea datelor problemei și nu rezolvarea ei pe cale de forță.

Pentru că intrarea Statelor Unite în conflict este pasul la care se așteaptă evident Kremlinul. Și pentru care e pregătit Putin să arate cât de egală în putere militară ar fi Rusia lui, față de America. Ceea ce nu ar duce la al treilea război mondial, dar ar duce la transformarea Ucrainei într-o Siria atât de familiară militarilor ruși.

De notat că Statele Unite știu și ele să facă analiză pe textul putinist. De aceea și-au scos Ambasada de pe teritoriul Ucrainei cu totul, ca să nu existe nici cel mai modest prilej de a fi forțate să intre în război, nici măcar pentru apărarea propriului lor personal și propriului lor teritoriu, constituit din acea ambasadă. Și de aceea rezistă și SUA și NATO la presiunile opiniei publice de a interveni militar, pe motive umanitare măcar.

În schimb, dacă se vor continua măsurile de sancționare și de izolare a Federației Ruse, mergând până acolo unde această federație să fie scoasă din Națiunile Unite cu totul, ca actor internațional aflat în afara oricăror norme, legi și cutume de drept internațional și de relații internaționale, dar și mergând până acolo unde niciun cetățean rus să nu mai fie primit nicăieri în Lume (mai puțin pentru rațiuni de sănătate), dacă se vor da afară diplomații ruși din toate statele cărora Kremlinul le zice „teritorii”, iar ambasadele rusești de acolo se vor închide (cu reciprocitatea cutumiară, desigur), dacă agențiile de știri și canalele de informare publică vor pune embargou pe prezențele mediatice ale liderilor de la Moscova, dacă Tribunalul Penal Internațional va începe inculparea criminalilor de război ruși, fără să mai aștepte instrumentarea cazurilor particulare, doar pe baza dovezilor irefutabile că întregul război rusesc în Ucraina este o crimă de război în sine, fiind lipsit de provocare, de noimă și de legitimitate, atunci s-ar putea ca datele problemei să fie de natura unei schimbări de politică la Kremlin, dacă nu chiar de schimbare a politicienilor de la Kremlin.

Ceea ce rămâne oricum singura cale către pace.

=================================================================

Cine este Hari Bucur-Marcu   Bun cunoscător al spaţiului ex-sovietic, Hari Bucur-Marcu a fost consilier al Ministerului de Externe pentru înfiinţarea Centrului de Reconstrucţie Post-Conflict şi coordonator academic al Centrului de Studii NATO din Bucureşti. Marcu are reputaţia de expert la nivel internaţional în problemele edificării instituţiilor de apărare, politicilor de apărare şi alianţelor militare, în special NATO, precum şi reformei sectorului de securitate. 

=========================================================================

Cristian Unteanu /  Adevărata declaraţie de război a preşedintelui rus către lume

 

6 martie 2022, 11:40

Foto: trupele ruse impunând noua pace în Ucraina care-şi poate pierde statutul de stat

 Putin transmite primul său mesaj real de război, mesaj urbi et orbi, semnal în clar că, de acum înainte, chiar am intrat într-o nouă fază nu numai a războiului pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei. La o întâlnire cu femeile care lucrează într-una din companiile aeriene din Federaţia Rusă, în aşteptarea Zilei Internaţionale a Femeii, moment tradiţional de mari festivităţi în Rusia, Putin a transmis mesajul înfiorător prin consecinţele sale implicite: Ucraina şi-ar putea pierde "statutul de stat" dacă va refuza în continuare să se supună cererilor formulate de Kremlin.  Iată cum sună ceea ce, după ştiinţa mea, este primul mesaj de război după cele, absolut similare în esenţă şi formă, care au precedat începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Autorităţile ucrainiene, spunea Vladimir Vladimirovici, "trebuie să înţeleagă că, în cazul în care vor continua să facă ceea ce fac în acest moment, pun sub semnul întrebării viitorul statut de stat al Ucrainei. Iar dacă asta se va întâmpla, responsabilitatea le va aparţine în întregime...Sancţiunile care sunt impuse în acest moment, asta seamănă cu o declaraţie de război. Slavă Domnului, încă nu am ajuns acolo".    În contextul în care preşedintele ucrainian cere cu disperare (şi degeaba) ca NATO să ia decizia instituirii unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, Putin contra-atacă fără ezitare, vorbind despre "consecinţele colosale şi catastrofale nu numai pentru Europa, ci şi pentru întreaga lume" într-o asemenea situaţie deoarece "orice mişcare în sensul acesta va fi considerată de noi drept participarea de către o altă ţară la conflictul armat. În secunda următoare, îi vom considera drept participanţi la conflictul armat şi nu va conta cine vor fi ei".     Nu este o simplă dclaraţie belicoasă în lunga suită care se aude în flux continuu de la Kremlin. Este cu ceva cu mult mai mult şi mai grav. Este anunţarea unei poziţii politice perfect conturate de mult timp, dezvoltare a aşa numitei Doctrine Gherasimov, dar amplificată pentru a explica tuturor că revendicările din "pachetul Ucraina" transmis în atenţia SUA şi a NATO nu sunt limitate sau condiţionate nici în timp şi nici vreun spaţiu de joc.    Ăsta este sensul profund al ameninţării fără prcedent, absolut reală, acum în curs d desfăşurare, pusă în termenii retoricii de odinioară a Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Au existat nenumărate avertismente în acest sens şi nimeni n-a vrut să leaudă. Nu la militari aveam să nea aşteptăm să priceapă amploarea ameninţării, dar nici liderii cu poziţii şi influenţă globală nu au vrut să detalieze sub-capitolele componente ale mesajului transmis de Kremlin în dorinţa sa de recuperare a bazelor teritoriale ale puterii de odinoară a Uniunii Sovietice.    Foarte rar, în spaţiul rus, a fost permisă (pentru foarte puţin timp, deoarece cenzura a realizat rapid enormitatea implicaţiilor şi a decis retragerea de pe web a textului în cauză) publicarea unui articol ca cel difuzat pe 26 februarie de RIA NOVOSTI sub semnătura lui Piotr Akopov şi intitulat "Ridicarea Rusiei şi a noii lumi".  Pentru faciulitarea lecturii, am ales pentru dvs versiunea pdf tradusă în limba franceză, după ce cei de la Internet Archive au reuşit să recuperze textul original, difuzat imediat către corespondenţii de prsă din diverse părţi ale lumii, inclusiv Bruxelles. Este un text fabulos de interesant deoarece, apărut în Rusia, este modelat în primul rând ca argument ideologic destinat celor care trebuie să fie convinşi să se înroleze în Noul Mare Război pentru Apărarea Patriei şi să explice şi lumii întregi valabilitatea motivelor invaziei, deocamdată a Ucrainei, lăsând toate perspectivele dschis,    Premiza este clasică pentru a ilustra gândirea profundă şi viziunea lui Vladimir Vladimirovici: "O nouă lume se naşte sub ochii noştri. Operaţiunea militară rusă din Ucraina a inaugurat o nouă eră şi asta pe trei dimensiuni simpultan...O periaodă nouă începe acum atât din punct de vedere ideologic cât şi socio-economic...Rusia îşi reface unitatea. Într-adevăr, tragedia din 1991, această teribilă tragedie a istoriei noastre, această dislocare (statală, n.n.) împotriva naturii, este acum depăşită în mod definitiv. Această restaurare necesită mari sacrificii, prin evenimente tragice aproape d eun război civil în care fraţi, separaţi de apartenenţa lor la armata rusă sau ucrainiană, mai trag unii împotriva celorlalţi, dar nu va mai exista Ucraină anti-rusă. Rusia este restabilită în integralitatea sa istorică, reuneşte lumea şi poporul rus: Marea şi Mica Rusie şi Belarus".    Dar problema esenţială nu este, totuşi, cea ca Ucriana să devină o entitate anti-rusă. Atenţie, vă rog, la formularea ţintei principale a războiului şi comparaţi argumentaţia cu cea care, mai demult, vorbea despre nevoia de a reface un spaţiu menit de istorie să găzduiasă rasa marilor învingători: "în acest moment, problema nu mai există, Ucraina a revenit Rusiei. Această reîntoarcere nu înseamnă că Ucraina îşi va pierde statutul de stat. Pur şi simplu ea va fi transformată, reorganizată şi readusă la starea sa iniţială ca parte integrantă a lumii ruse. Sub ce frontiere? Sub ce formă? Va fi stabilită o alianţă cu Rusia prin intermediul OSCE sau al Uniunii Economice Eurasiatice sau ca un stat care să facă parte din Uniunea dintre Rusia şi Belarus? Asta se va decide când Ucraina anti-rusă nu va mai exista".    În fine, se ajunge la chestiunea principală, axa ideologică a viitoarelor dezvoltări în spaţiul cucerit militar şi în care se vor schimba integral regulile de cooperare deoarece, spune autorul care reflectă concepţia profundă a ideologiei Kremlinului, totul trebuie pus în contextul "accelerării profunde a construcţiei noii ordini mondiale...în această operaţiune din Ucraina, doar Occidntul se opune Rusiei deoarece restul lumii a înţeles perfect că este vorba despre un conflict între Rusia şi Occident, este un răspuns la expansiunea geopolitică a atlantiştilor, înseamnă întoarcerea Rusiei în spaţiul său istoric şi pe locul său în lume".    De-a dreptul înfricoşător acest "articol dispărut" difuzat de Ria Novosti, reînnoiesc rugămitea insistentă de a-l citi cu creinoul în mână. Nu sunt, nici pe departe, doar afirmaţiile unui editorialist, după părerea mea acolo este expusă, punct cu punct, esenţa doctrinei noii expansiuni re şi, ca atare, trebuie luat foarte în serios. Doar în această perspectivă se poate înţelege afirmaţia preşedintelui Putin privind posibilitatea punerii sub semnul întrebării a statalităţii Ucrainei. Ceea ce înseamnă, spus acum în clar, că asta poate urma oricând şi oriunde dacă şi când va fi nevoie, căci, iată, o ivazie la timpul ei poate schimba, aneantiza, reface sau redenumi statutul unui teritoriu odată recunoscut, inclusiv de Rusia, ca independent şi suveran.     Se poate? Desigur că se poate şi, după uşă, fantomele din CAER şi Tratatul de la Varşovia încep să se mişte relativ voios, folosind canale mai vechi ale propagandei sovietice, remodulate acum pentru a servi texte locale, mai ales în ţările din Est, care reproduc cu exactitate temele expuse în articolul de care vorbim şi argumentează nevoia de noi relaţii internaţionale după ce folosirea judicioasă a forţei va fi anihilat tot ceea ce trebuie şi, evident, toate elementele nesănătoase aflate pe diversele liste cu duşmani ideologici, minuţios asamblate "just in case". Să nu credeţi cumva că este imposibil, căci caracteristica nenorocită a istoriei este repetitivitatea tragediilor.

=======================================================================

Vasile Ernu: Când cade o bombă, omoară şi ruşi, şi ucraineni, nu-i alege, sunt foarte amestecaţi

 

6 martie 2022, 12:45

 

 Scriitorul Vasile Ernu, născut la Odesa, colaborator al ziarului Novaia Gazeta, afirmă că nu a crezut că războiul din Ucraina va izbucni, el arătând că, în condiţiile în care în cele două ţări există numeroase familii mixte ruso-ucrainene, bombele care cad peste localităţile Ucrainei ucid în egală măsură ruşi şi ucraineni. Vasile Ernu, născut la Odesa, colaborator al ziarului Novaia Gazeta, aflat în opoziţie cu puterea de la Kremlin, afirmă că niciunul dintre popoarele rus şi ucrainean nu a dorit războiul din ţara vecină.  „Recunosc că eu, până în ultimele trei zile înainte de război, nu am crezut, pentru că cunosc bine, am trăit printre ei. Este lung şir de raţionamente, dar se pare că bunul simţ, raţiunea nu a funcţionat în acest sens. Toate datele arătau că şi într-o parte şi în alta populaţia nu vrea război. Toţi recunoşteau: există o lungă istorie comună între cele două popoare, au trăit în imperiu. Eu, la mine în familie, am şi ruşi şi ucraineni, iar ei, la rândul lor au... adică sunt atât de amestecaţi între ei... când cade o bombă, omoară şi ruşi şi ucraineni, nu-i alege, sunt foarte amestecaţi. Şi aici vorbim de o tragedie, aproape vorbim de un război civil în interiorul unei culturi, a unui tip de civilizaţie”, a declarat Vasile Ernu duminică, în emisiunea Insider Politic de la Prima Tv.  Ernu spune despre conflictul din Ucraina că este „un război în toată regula, un război de ocupaţie, de expansiune, cum vreţi să-i spunem”, spunând că ruşii sunt cei care pot opri ceea ce se întâmplă în Ucraina.  Acesta a catalogat drept „o tragedie imensă” ceea ce se întâmplă în Ucraina, subliniind că speră să se ajungă la o negociere care să aibă ca rezultat încheierea războiului.   „Recunosc că eu, când am văzut, zilele trecute, cum arăta Odesa, ca-n 41, puteam să cred orice, puteam să văd extratereştri, mi-era mult mai uşor să accept că au venit extratereştrii decât să văd trupele ruseşti încercând să ocupe Harkov sau Kiev”, mărturiseşte scriitorul.  Acesta este de părere că războiul care se derulează acum va afecta generaţii.  „Acest tip de război ne va rupe posibilitatea cumva să creăm ce visează ei, lumea rusă. Pentru că în momentul în care tu îi omori mama sau fratele cuiva, e foarte greu să te împaci după aceea. Crima produce nişte tragedii de lungă durată. O rană de acest tip, a unui război, va trebui probabil două generaţii ca să se vindece. S-ar putea ca copiii noştri, nepoţii noştri să plătească pentru tragedia care se întâmplă acum. Trebuie să ne asumăm chestiile astea, ei trebuie să-şi asume chestiile astea. Vina cade mai puţin pe noi, dar pe ruşi va exista o vină foarte mare”, adaugă Vasile Ernu.

 ========================================================================

Declaraţia de război a Rusiei şi datoria lucidităţii

Ioan Stanomir

06/03/2022

Operaţiunea militară specială rusă de pe  teritoriul  Ucrainei, spre a relua terminologia oficială de la Moscova, este o declaraţie de război.  Ea este, dincolo de eufemisme şi de  ipocrizie, un act de agresiune îndreptat nu doar împotriva unei naţiuni suverane, nu doar împotriva Europei centrale şi de est, ci împotriva Occidentului însuşi. Declaraţia de  război de acum este semnul, tragic şi sângeros, al voinţei imperiale ruse de a reconstitui un domeniu colonial administrat pe tipar sovietic.

          Iar ceea ce se impune în aceste momente dramatice este asumare acelei lucidităţi ignorate  în vremea din urmă.  Agresiunea Rusiei trebuie să înlăture, definitiv, atât tentaţiile utopice ale Europei, cât şi reflexele de acomodare laşă. Proiectele ciclopice  din familia” green deal”  par să fie abandonate, sub presiunea unei istorii ce înaintează cu şenile de tanc.   Cât despre iluzia  naşterii unei lumi din care războiul să fie alungat de ramura de măslin,ea este confruntată cu realitatea atacurilor de artilerie şi a catastrofei umanitare. Dezarmarea unilaterală nu face decât să încurajaze  statele prădătoare: iată lecţia pe care Rusia o serveşte  Europei, în manieră stalinistă.

           Imperialismul rus este o realitate  pe care nici o retorică nu o mai poate ascunde. Acest imperialism are un trecut atât de bine cunoscut celor care au fost victimele sale. Complici i-au fost  politicienii occidentali care au ales să devină agenţi de vânzări ai companiilor  ruse. Germania descoperă, acum, somată de  agresiunea din Ucraina, ambiguitatea abjectă a politicii externe dusă de Angela Merkel:  dependenţa de gaze a creat un reflex al  cedării morale.

           Imperialismul rus va dura atâta vreme cât statul rus se va înfăţişa în forma sa actuală.  Simbioza dintre agresivitatea externă şi brutalitatea  represivă internă dă măsura unei îndrumări autocratice fără precedent. Federaţia Rusă este pe  cale să redescopere instinctele autarhice ale URSS.  Sancţiunile  devin ocazia unui vast exerciţiu poliţienesc de reorganizare socială.

          Este Federaţia Rusă capabilă să  urmeze URSS pe acest drum al  sfidării globale? Iată întrebarea de care depinde viitorul statului rus şi al imperialismului pe care acesta îl întruchipează. Dacă regimul de la Moscova va alege calea decuplării, în numele mobilizării totale a resurselor sale, Rusia va  imita,  după treizeci de  ani, URSS.  Exploatând  resentimentul nostalgiei imperiale, Rusia poate  merge până  la capăt în acest război.

          Evocarea terorii nucleare ca armă în acest conflict este un alt semn al acestei patologii politice ce îşi atinge punctul culminant. Noul război rece pe care Rusia îl porneşte capătă, o dată cu aceste  gesturi, o intensitate neliniştitoare.  Regimul de la Moscova apelează  la ceea ce este autentica moştenire sovietică : forţa de distrugere nucleară.  Măreţia trecută la care aspiră Vladimir Putin trece  prin pregătirea unui atac atomic.

           Europa descoperă, prin aceasta tragedie a Ucrainei,  fragilitatea unei păci pe care o credea eternă şi ireversibilă.   Imperialismul rus nu poate fi domesticit, în absenţa unei modificări de adâncime a statului pe care se întemeiază.  Imperialismul rus  poate fi doar îndiguit,  prin  fermitate diplomatică şi   militară.

          Luciditatea este necesară, spre  a privi în faţă această istorie care revine, spre a ne bântui. Din nou, imperialismul rus ameninţă libertatea  popoarelor.  Invazia Ucrainei este o declaraţie de război. Tunurile şi tancurile  Rusiei se află la porţile noastre.

========================================================================