Archives du blog

mercredi 20 mai 2020

2 Sovietologi: MATIN MALIA SI ADAM B.ULAM


Martin Malia (1924- 2005), istoric american specializat in istoria Rusiei, considerat unul din marii verterani ai sovietologiei. Doctorat in istorie la Harvard. A predat  la Universitatea Berkeley, din 1958 pana in 1991. Invata singur limba rusa in timpul serviciului militar din Marina americana in timpul celui de al doilea razboi mondial. S-a ocupat de procurarea  fondului de carte in limba rusa pentru Biblioteca Congresului. Malia e autorul unui faimos eseu intitulat To the Stalin Mausoleum, aparut in 1990, pe care l-a semnat cu pseudonimul Z. In acest studiu exploziv, aparut in plina “gorbimanie” occidentala, autorul a prezis esecul reformelor gorbacioviste si inevitabila prabusire a sistemului comunist din URSS. A scris  prefata la versiunea engleza a Cartii negre a comunismului.
In History’s Locomotives. Revolution and the making of the Modern World, 2006,  Malia evalueaza pertinenta dezbaterile intelectuale din secolul XIX si XX pe marginea Revolutiei franceze din 1789 si legatura dintre ideea de revolutie si constituirea lumii moderne
In cartea care l-au facut celebru, The Soviet Tragedy: A History of Socialism in Russia, 1917-1991 (1994), Malia sustine ca Rusia sovietica nu e doar o tara cu probleme, care isi pot gasi o rezolvare intro perspectiva mai mult sau mai putin indepartata   ci “o idiocratie”, un stat fundamentat pe o ideologie gresita in esenta, care conduce societatea rusa ”spre nicaieri”. Dar nu toate profetiile lui Martin Malia s-au adeverit. Intrebat, spre sfarsitul vietii, cum va arata Rusia peste 10 ani, Malia a raspuns ca Rusia va evolua spre o  modernitate normala si ca nu vede vreo posibilitate de “restauratie conservatoare, nationalista sau autoritara”.  Vladimir Putin, noul autocrat rus, a avut grija sa-l infirme.

Opera

1961 - Alexander Herzen and the Birth of Russian Socialism, 1812-1855, Grosset & Dunlap

1994 - The Soviet Tragedy: A History of Socialism in Russia, 1917-1991, Simon and Schuster

1999 - Russia under Western Eyes: From the Bronze Horseman to the Lenin Mausoleum Cambridge, Massachusetts, and London: Belknap Press of Harvard University Press,

2006 - History's Locomotives. Revolution and the making of the Modern World, Yale University 
================================================================================
Adam Bruno Ulam (1922-2000), istoric american de origine poloneza, autoritate in domeniul studiilor referitoare la Rusia si la URSS. Nascut intro familie evreiasca la Lwow (Lviv) in Polonia, actualmente in Ucraina. Emigreaza in Statele Unite pe 20 august 1939, cu zece zile inainte de invazia nazista. Intreaga familie, cu exceptia fratelui Stanislaw (care a lucrat ca fizician la proiectul de la Los Alamos) moare in Holocaust.  Obtine doctoratul (Ph.D)  la Universitatea Harvard. Intre 1973-74 a condus Centrul de Studii Ruse.  A scris peste 20 de carti cu tematica istorica fiind considerat, alaturi de Martin Malia, Robert Tucker, Zbigniew Brzezinski, unul din veteranii sovietologiei occidentale.  Cartile mai cunoscute: Unfinished Revolution (1960) exploreaza  critic gandirea marxista; Bolsevicii (1965)  devine biografia standard a sefilor revolutiei bolsevice (Lenin, Stalin). Alaturi de monografia Stalin: The Man and His Era, cea mai cunoscuta si apreciata  carte a lui Ulam in mediile universitare ramane The History of Soviet Foreign policy, 1917-1967, (1968) urmata de alte doua carti pe aceeasi tematica. A scris si un roman The Kirov Affair (1988), a carui actiune se desfasoara in perioada anilor 30, in Rusia sovietica.

Opera

1960 - The Unfinished Revolution, Nabu Press

1965 - Bolsheviks: The Intellectual and Political History of the Triumph of Communism in Russia, Harvard University Press

1969 - Lenin and the Bolsheviks, Fontana

1968 - Expansion and Co-existence, The History of Soviet Foreign Policy, 1917-67 Martin Secker & Warburg Ltd;

1971- The Rivals. America and Russia since World War II, Penguin

1973 - Stalin: The Man and His Era, Viking

1976 - History of Soviet Russia, Praeger Publishers Inc

1983 - Dangerous Relations: Soviet Union in World Politics, 1970-82, Oxford University Press Inc

1977 - In the Name of the People. Ideologies and Illusions: Revolutionary Thought from Herzen to Solzhenitsyn, Cambridge, MA: Harvard University Press

1988 - The Kirov Affair, a novel, Harcourt

1992 - Communists: The Story of Power and Lost Illusions, Charles Scribner's Sons

1998 - Prophets and Conspirators in Prerevolutionary Russia, Transaction Publishers


2001 - Understanding the Cold War: A Historian's Personal Reflections, Transaction Publishers

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire