Sângeroasa dispariție a aristocraților ruși
Codrut Constantinescu | 17.03.2020
https://revista22.ro/cultura/sangeroasa-disparitie-a-aristocratilor-rusi
https://revista22.ro/cultura/sangeroasa-disparitie-a-aristocratilor-rusi
VEZI POSTAREA ULTIMUL ROMANOV
Fascinant demersul lui Douglas Smith de a pune sub lupă destinele nobilimii ruse în preajma lui 1917.
Nobilimea rusă a fost prima clasă socială dezintegrată de Revoluția Rusă (cu cele două etape ale sale, cea din februarie și cea din octombrie). Asasinând sau exilând nobilimea, de fapt bolșevicii nu au făcut decât să înlocuiască elita politică și intelectuală a Rusiei, pentru a-i lua locul. La sfârșitul secolului al XIX-lea, nobilimea rusă (foarte pestriță în preferințele politice, chiar la vârful aristocrației, căci fiind oameni inteligenți și cultivați, mulți dintre ei și-au dat seama de abisul spre care îndrepta imperiul țarului Nicolae al II-lea) nu număra mai mult de 1.900.000 de membri, adică numai 1,5% din totalul populației Imperiului Rus. Inclusiv Lenin. Ea era alcătuită mai degrabă din nobilimea care servea imperiul în cadrul aparatului de stat. Înalta aristocrație număra numai 100 de familii, dependentă de uriașe domenii și de resursele generate de aceste imense proprietăți funciare. Moșierii, care au fost atât de mult diabolizați de aparatul de propagandă bolșevic, nu numărau mai mult de 30.000 de familii la o populație de peste 100 de milioane de oameni. Despre greșelile comise de ultimul țar s-a scris foarte mult, iar Douglas Smith trece doar tangențial peste aceste cauze care au dus la marea sucombare din 1917. Narațiunea se concentrează asupra a două mari familii aristocratice rusești, familiile Șermetiev și Golîțîn, cu toate ramurile și încrengăturile lor. Este imposibil de reprodus destinele acestor zeci de personaje, pe care cititorul român nici nu are cum să le rețină, căci istoricul american intră în detalii intime, dramatice, dar el are meritul de a reuși să recreeze spectaculoasa decădere și dispariție a vechiului sistem. Citind cartea, te întrebi dacă nobilimea rusă ar fi putut cumva să prevină dezastrul din 1917. O ipoteză contrafactuală, într-adevăr, dar avem în vedere miopia țarului Nicolae al II-lea, care probabil a ratat șansa nu neapărat în 1917, când doar a decontat, ci imediat după 1905, când se părea că și Rusia evolua către o monarhie constituțională. Dacă nu s-ar fi implicat direct în distrugerea timidelor tendințe de democratizare, poate că nu ar fi avut soarta pe care a avut-o, atât el și familia imperială, cât și nobilimea rusă. Dar pentru asta ar fi trebuit să-și dea seama de uriașele tensiuni și discrepanțe din societatea rusă, care aveau nevoie să fie canalizate pe un făgaș constituțional-democratic. Pentru că, totuși, Rusia înregistra la cumpăna anului 1900 niște ritmuri de creștere economică superioare Americii, depășind Franța la producția de oțel. Sistemul feroviar luase amploare, de la numai 1.360 km în 1850 ajungând la 64.000 km de cale ferată (prin extinderea spectaculoasă a Transsiberianului, care avea să fie terenul confruntărilor din timpul războiului civil pe teatrul de operațiuni din Siberia).
Printre primele ținte ale bolșevicilor au fost nobilii ruși, care se regăseau acum fără apărare în fața furiei și dorinței de răzbunare (chiar dacă marea majoritate a vechilor comuniști suferiseră relativ puțin în timpul regimului țarist, elocvent fiind cazul revoluționarului bandit de origine georgiană, Iosif Djugașvili, care, condamnat de patru ori la recluziunea siberiană, a evadat de cinci ori!). Să luăm la întâmplare familia contesei Kleinmichael, al cărei palat din Sankt Petersburg a fost vandalizat de mai multe ori de către grupuri de soldați bolșevizați, care au luat la țintă perechea imperială dintr-un tablou, au ciuruit scara principală, au golit rezerva de vinuri etc. Contesa, la 75 de ani, s-a înarmat cu un pistol mai degrabă pentru a se putea sinucide, totuși a scăpat. Toți cei trei frați ai soțului său mort aveau să fie uciși în revoluție. Unuia i s-a scos un ochi și a fost forțat să privească cu celălalt cum erau uciși ceilalți ofițeri, apoi a fost torturat timp de două ore, aruncat în baionete, lovit cu patul armei.
Alți doi nepoți aveau să fie omorâți de marinarii răsculați din Crimeea, extrem de violenți, și de bolșevicii din Caucaz. Încă din primăvara anului 1917, au început să fie comise violențe și devastări ale proprietăților nobiliare, în mediul rural, chiar dacă vestea abdicării țarului ajunsese mai greu la cunoștința mujicilor ruși, chiar și după câteva luni. Aici se află și una dintre cheile care permit înțelegerea înfrângerii Albilor în timpul Războiului Civil, care nu au înțeles că, fără a rezolva satisfăcător chestiunea agrară, nu aveau cum să câștige sprijinul țărănimii ruse. Nu întotdeauna țăranii au avut inițiativa acestor distrugeri, fiind ațâțați de dezertori din armata în plin proces de dezintegrare sau de marinari bolșevizați. Nobilii care nu au fost asasinați în acele luni au fost nevoiți să fugă de pe moșiile lor, care au fost împărțite între țărani. Țăranii nu doreau să aștepte până la o viitoare Adunare Constituantă care ar fi trebuit să dezbată și să voteze reforma agrară, așa cum le promitea guvernul provizoriu. Ei voiau să intre rapid în posesia pământului. Aceasta, spre deosebire de țăranul român, care alcătuia imensa majoritate a Armatei Române în 1917 și care, chiar dacă reprimată sângeros în 1907, a avut încredere în regele Ferdinand și regina Maria (probabil că și exemplele lor personale din timpul războiului au influențat masiv percepția țăranului român, spre deosebire de perechea imperială rusă).
Interesant este aspectul financiar-economic dezvoltat de istoricul american. Veniturile de la moșii au încetat să mai vină. Nobilimea rusă era patriotă și avusese tendința să-și investească banii în Rusia mai degrabă, decât în Occident. După izbucnirea războiului, în 1914, mulți nobili și-au transferat averile din Vest spre Rusia, pentru a dovedi că sprijină cauza națională, astfel încât 1917 i-a prins într-o situație foarte delicată. Pe de altă parte, și familiile nobiliare cheltuiau sume uriașe pentru întreținerea zilnică. Clanul extins Șermentiev avea nevoie de 75.000 de ruble lunar, o sumă uriașă în epocă, chiar punând la socoteală inflația, pentru nevoi curente. Totuși, nu toți nobilii s-au resemnat să fie uciși în propriile conace, înființând Uniunea pe Întreaga Rusie a Proprietarilor de Pământ, pentru a se proteja. Organizația nu a avut o influență reală asupra evenimentelor ulterioare, rezumându-se să sprijine intervențiile militare ale lui Denikin sau Kolceak. „Totuși, chiar și atunci când lumea lor se prăbușea în jur, doar puțini nobili au încercat să părăsească țara, în mare parte pentru simplul motiv că aproape niciunul dintre ei, asemeni celor mai mulți conaționali, nu-și putea imagina că bolșevicii aveau să rămână la putere mai mult decât câteva săptămâni”. Cei care au plecat din cele două mari orașe cuprinse de nebunia loviturii de stat bolșevice, vânzând totul, s-au îndreptat mai degrabă către periferiile fostului Imperiu Rus (în Crimeea, unde mulți aveau case de vacanță, sau în Caucaz), așteptând derularea evenimentelor. Tatăl lui Vladimir Nabokov și-a pus familia pe tren în gara din Petrograd, cu destinația Crimeea, însă tânărul Vladimir, în loc să se deghizeze, purta ghete și un elegant baston sport. În mod miraculos, cei doi frați au ajuns la destinație, în condițiile în care trenurile erau pline de dezertori bolșevizați.
Ce s-a întâmplat cu rămășițele nobilimii ruse care fie a ales să continue să trăiască în Rusia, fie nu a putut să fugă? Probabil că nu a existat familie care să nu aibă câțiva apropiați uciși în zilele revoluției și Războiului Civil, având în vedere că această clasă a fost prima vizată de represiunea bolșevică. După câștigarea Războiului Civil în 1922 și declararea NEP, societății sovietice i s-a permis o pauză modestă, de câțiva ani, pentru a-și reveni, iar în acest interval și nobilimea rusă a putut să trăiască într-o relativă pace, modest, căci toate proprietățile fuseseră confiscate de statul bolșevic, fără a fi scutită de umilințe de tot felul. „Umilirea foștilor constituia o parte a luptei de clasă și a devenit, în mod intenționat, o politică de stat care era motivată, în parte, de preocuparea conducerii pentru gradul de control pe care îl deținea asupra societății. Deși dușmanii fuseseră înfrânți, mai-marii partidului erau, în continuare, obsedați de precaritatea autorității proprii, sentiment care, departe de a se atenua, s-a exacerbat în decursul acelui deceniu. Senzația de vulnerabilitate a liderilor era sporită de faptul că erau siliți să se bazeze în permanență pe specialiștii burghezi, căci aproximativ 20% din toți funcționarii și experții tehnici sovietici proveneau din vechea elită”. Sistemul s-a folosit din plin și de ura celor care promovau și erau promovați, dar care nu aveau educația fostelor elite. Doborându-i pe cei superiori, puteau astfel să le ia locul. Perioada NEP a fost una de respiro pentru rămășițele nobilimii ruse, care se încăpățânaseră să rămână în Uniunea Sovietică, refugiindu-se în jurul unor biblioteci, arhive sau foste conace (pe care le deținuseră chiar ei înainte de 1917), transformate în muzee, unde nobilii erau de regulă administratori, ghizi turistici etc. Aveau iluzia că reprezentau gardienii unei Rusii veșnice. Se înșelau. După 1928 nu au mai avut scăpare, toate aceste cuiburi de nobili au fost luate cu asalt de valurile represiunii staliniste. Mulți nobili au cunoscut ferocitatea represiunii fie fiind exilați în diverse colțuri îndepărtate ale Uniunii Sovietice, fie în lagărele GULAG-ului.
Morbidă a fost vandalizarea cavourilor și mormintelor nobilimii ruse din cimitire sau biserici. Un singur exemplu ilustrează perfect barbarismul epocii. Cavoul familiei Bareatinski de pe moșia Marino a fost distrus în 1937, iar „sarcofagele de marmură au fost zdrobite în bucățele și rămășițele pământești ale celor 19 membri ai familiei Bareatinski au fost făcute grămadă și arse în curte. Cenușa a fost lăsată să fie împrăștiată de vânt și cripta a fost utilizată ca depozit de cărbune”. Marea teroare stalinistă din perioada 1936-1938 i-a afectat puternic și pe nobilii care reușiseră să supraviețuiască în URSS, ei fiind oricum victime predilecte ale NKVD-ului. Însă acum nu mai era vorba doar de o simplă deportare de trei-patru ani, ci de eliminarea fizică, ducând la lichidarea completă a unei clase sociale care, cu bunele și relele sale, însoțise dezvoltarea Rusiei de la începuturile ei și care poate nu merita un astfel de final. //
Douglas Smith
Ultimele zile ale aristocrației ruse,Traducere: Anca Irina Ionescu,Editura Corint, 2020, 608 pagini
VEZI POSTAREA ULTIMUL ROMANOV
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire